Este cel mai înalt vârf din munții Bucegi și figurează pe locul 11 în topul celor mai înalte vârfuri din Carpații românești. Desigur vorbim despre vârful Omu, o provocare pentru pasionații de munte și un nume care nu lipsește niciodată din manualele de geografie. De sub el izvorăște râul Ialomița iar unii spun că acest vârf are forma unei cetăți. Dacă este așa sau nu vă puteți convinge singuri pentru că astăzi vom merge în vizită până pe vârful Omu.

Traseul spre vârful Omu pe timp de vară
Traseul spre vârful Omu pe timp de vară | Foto: montaniarzi.ro

Vârful Omu face parte din masivul Bucegi și se află situat în cea mai de est partea a Carpaților Meridionali. Pentru o imagine mai ușoară am putea spune că zona este delimitată de Valea Prahovei, de Valea Ialomiței dar și de Culoarul Branului. De fapt, în această regiune se întâlnesc mai multe ramuri principale ale masivului, Vârful Omu situându-se exact pe unghiul de curbură al Carpaților.

Clima de aici este de tip alpin, temperaturile medii fiind în jurul a 0 grade Celsius. Totuși, asta nu înseamnă că pe aici nu există floră și faună. Dimpotrivă, pădurile de conifere domină versanții muntelui iar pajiștile alpine situate la altitudini înalte sunt o adevărată desfătare pentru ochi și suflet. Și desigur mai este fauna: capre acvile sau cocoși de munte, urși bruni (de evitat mai ales dacă au pui), mistreți, căprioare sau veverițe. Iar pentru cei pasionați de pește și pescuit, poate ar trebui să spunem că în apele reci ale Ialomiței înoată numeroase exemplare de mreană sau păstrăv.

Pe culmi de munte
Pe culmi de munte | Foto: turism.bzi.ro

Vârful Omu și obiectivele turistice ale zonei

Vârful Omu este ținta a numeroși alpiniști amatori însă până acolo mai există numeroase obiective turistice ce se merită vizitate. Astfel, Crucea Eroilor de pe masivul Caraiman, Babele și Sfințul, Peștera Ialomicioara, Cheile Tătarului ori Lacul Bolboci sunt locuri pe care nu ar trebui să le treceți cu vederea ori de câte ori ajungeți în zona.
Mai mult, datorită numeroaselor oferte de cazare atât în Sinaia cât și în Bușteni, nu veți avea probleme în a vă crea o bază de pornire de la care să vă organizații trasee zilnice spre diferite destinații, inclusiv vârful Omu.

Drumul spre Vârful Omu
Drumul spre Vârful Omu | Foto: andreeachiruta

Există un traseu turistic amenanjat spre vârful Omu însă el este accesibil celor ce au un anumit grad de experiență în asemenea drumeții. Traseul începe din Bușteni și este marcat cu un triunghi albastru. El duce către Cabana Gura Diham și apoi urcă mai departe. Următorul popas este la Cabana Mălăiești de unde se urmează traseul fie prin Hornul Mare fie pe așa numita Potecă de vară. De aici drumul este deschis spre vârful Omu, unde se află și o cabană cu același nume.

Cabana Omu
Cabana Omu | Foto: andreeachiruta

La coborâre, vă puteți abate spre Babele și Sfinxul iar mai departe puteți face un ocol pe la Crucea Eroilor de pe masivul Caraiman. Este un traseu ce nu trebuie parcurs neapărat într-o singură zi, căci frumusețile întâlnite în drum reprezintă unele dintre cele mai frumoase amintiri pe care le-ați putea câștiga în această parte de lume.