Dubai Miracle Garden din Dubai este una dintre cele mai mari și mai frumoase grădini de flori naturale din lume care îți va desfăta privirile și îți va tăia răsuflarea. Această grădină este una dintre cele mai extravagante atracții turistice pe care Dubaiul le oferă și pe care nu vrei să o ratezi dacă ajungi în Emirate.

Dubai Miracle Garden – Un proiect grandios

Cine s-ar fi gândit că în mijlocul deșertului, unde puține plante supraviețuiesc din cauza soarelui torid și a lipsei de apă se va amenaja una dintre cele mai mari grădini cu flori naturale din lume? Așa cum bine ne-a obișnuit, Dubaiul nu se dezice în a fi fruntaș în orice domeniu astfel că și în privința parcurilor naturale excelează. În Dubai se găsește Dubai Miracle Garden, o grădină cu peste 45 de milioane de plante selecționate atent și aduse din toate colțurile lumii, presărate pe o suprafață de aproximativ 72.000 de metri pătrați. Un adevărat paradis al florilor!

Aranjamente florale în Dubai Miracle Garden
Aranjamente florale în Dubai Miracle Garden

Întrucât temperaturile înalte din Dubai reprezintă o amenințare pentru orice vietate, inclusiv pentru plante, proiectanții acestei grădini de flori au avut în vedere amplasarea unui sistem de irigare care să mențină plantele vii. Așa cum bine știi apa este foarte prețioasă în zonele deșertice, de aceea irigarea se face prin reciclarea apelor uzate menajere urbane. Pe cât de simplu, pe atât de scump și costisitor, însă în Dubai, de cele mai multe ori, banii nu reprezintă o problemă, proiectele mărețe fiind cele care primează. Aș vrea să văd asta și în România!

Dubai Miracle Garden – Un proiect grandios
Dubai Miracle Garden – Un proiect grandios

Flori pe alese

În Dubai Miracle Garden vei avea posibilitatea să admiri o abundență de specii de plante care de care mai colorate, mai înmiresmate și mai ochioase. Cei responsabili cu amenajarea grădinii, au ales plantele cele mai rezistente la temperaturi ridicate astfel încât grădina să aibă un aspect fresh și ademenitor. Aranjamentele florale sunt schimbate în fiecare sezon spre deliciul vizitatorilor, în special a turiștilor din Asia care adoră astfel de lucruri.

Imagine de ansamblu asupra Dubai Miracle Garden
Imagine de ansamblu asupra Dubai Miracle Garden

La fel ca și Parcul Keukhenof din Olanda, Dubai Miracle Garden este împărțită pe mai multe sectoare cu diferite tematici. Florile sunt amenajate în formă de mașini, inimioare, delfini, ceasuri sau redau scene din povești celebre creând astfel un adevărat paradis pe pământ. Poți să faci poze câte vrei și să iei cu tine suveniruri fel de fel.

Păun din flori din Dubai Miracle Garden
Păun din flori din Dubai Miracle Garden

Înainte de a pleca la drum, trebuie să mai afli că miraculoasa grădină de flori se află în Dubailand, lângă Jebel Ali, o zonă în care se poate ajunge ușor cu metroul. Grădina este deschisă vizitatorilor 12 ore pe zi de la 9:00 dimineața până la 21:00 în fiecare zi, iar costul unui bilet este de 20 dirhami adică aprximativ 4 Euro. De asemenea este util de știut că grădina este închisă în lunile Iunie, Iulie și August datorită temperaturilor foarte ridicate.

Alee cu flori și umbreluțe din Dubai Miracle Garden
Alee cu flori și umbreluțe din Dubai Miracle Garden

Acestea fiind spuse îți doresc distracție plăcută în Dubai și spor la pozat!