Megaconstrucţii: Castelul Malbork

Megaconstrucţii: Castelul Malbork

Castelul Malbork, evidenţiat şi mai mult de albul zăpezii
Castelul Malbork, evidenţiat şi mai mult de albul zăpezii / Foto: http://wall.alphacoders.com

Lumea întreagă este alcătuită dintr-o sumedenie de construcţii uimitoare, dar Castelul Malbork întrece parcă orice imaginaţie. Castelul Malbork este cel mai mare din lume după suprafaţa pe care o ocupă, fiind cea mai impozantă structură din cărămidă din Europa. Cavalerii Teutoni au fost cei care au ridicat construcţia, în anul 1406, în Prusia.

Plimbările pe Râul Nogat dezvăluie şi mai mult din frumuseţile zonei
Plimbările pe Râul Nogat dezvăluie şi mai mult din frumuseţile zonei / Foto: http://megaconstrucciones.net

Castelul Malbork este un exemplu clasic al unei cetăţi medievale, acesta a fost inclus pe listele Patrimoniului Mondial UNESCO încă din anul 1997. Castelul Malbork este de fapt un ansamblu impresionant de structuri, incluzând o mulţime de anexe, turnuleţe şi camere secrete. Ansamblul de edificii a atras atenţia feţelor regale polone, care au făcut tot posibilul să se instaleze în frumoasa construcţie din cărămidă. Până în anul 1772, regii polonezi au locuit şi au sărbătorit la castel, până la momentul în care forţele suedeze au pus stăpânire pe castel.

Castelul Malbork, noaptea
Castelul Malbork, noaptea / Foto: http://commons.wikimedia.org

Parcursul Castelului Malbork este unul îndelungat şi presărat cu evenimente importante, momente cruciale care au adus modificări la strctura edificiului. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial castelul devine proprietatea Poloniei, fiind reconstruit în mare parte, asta după ce un incendiu devastator cauzează distrugeri extinse. Catedrala principală a castelului este chiar şi la momentul actual o ruină.

Castelul Malbork este un ansamblu impresionant de turnuri şi castele
Castelul Malbork este un ansamblu impresionant de turnuri şi castele / Foto: http://happytobehomeless.com

Castelul Malbork este un veritabil exemplu de arhitectură gotică, edificiul în jurul căruia a luat naştere un întreg oraş cu acelaşi nume ca şi cel al construcţiei. Structura este poziţionată într-un cadru de vis, chiar pe Râul Nogat, facilitând accesul navelor comerciale de la Vistula şi Marea Baltică. Râul Nogat este o oportunitate şi pentru vizitatori, pentru că pot închiria o ambarcaţiune în care să facă un tur complet al zonei. Dinspre râu, Castelul Malbork are un farmec aparte, fiind o construcţie desprinsă parcă din cărţile cu poveşti.

Ansamblul din cărămidă a găzduit peste 3000 de cavaleri
Ansamblul din cărămidă a găzduit peste 3000 de cavaleri / Foto:http://www.imperialteutonicorder.com

Astăzi, Castelul Malbork este şi un muzeu impresionant, locul unde sunt expuse o mulţime de obiecte interesante, care nu fac decât să păstreze vie istoria străveche şi începuturile construcţiei. Camerele regale, saloanele imense pentru petreceri, bucătăriile decorate cu veselă, obiectele din chihlimbar sunt doar câteva dintre cele mai interesante.

Milioane de crămizi alcătuiesc o structură impozantă
Milioane de crămizi alcătuiesc o structură impozantă / Foto: http://wall.alphacoders.com

Zidurile castelului exterior mărginesc o suprafaţă de 21 de hectare, de patru ori mai mare decât zona încadrată de Castelul Windsor. Edificiul are câteva subdiviziuni mărginite de şanţuri şi ziduri strategice. La un moment dat, Castelul Malbork adăpostea un număr de peste 3000 de cavaleri.

Interiorul castelului, la fel de impresionant ca şi exteriorul
Interiorul castelului, la fel de impresionant ca şi exteriorul / Foto: http://www.getintravel.com

Castelul Malbork este deschis vizitelor în orice periodă din an, el fiind structura care merită toată atenţia ta. Castelul Malbork este o construcţie uriaşă, din cărămidă roşie, structura care la momentul construcţiei a revoluţionat arhitectura lumii.