Muzeul BMW din Munchen, Germania se dovedește a fi locul preferat atât al pasionaților de mașini puternice cât și a celor ce iubesc tehnologia și evoluția. Este un muzeu extraordinar de atractiv datorită exponatelor sale diversificate, un loc care te va ține în suspans pe toată durata vizitei tale.

Muzeul BMW – Un loc pentru cunoscători

Tot ceea ce face parte din muzeul BMW este deosebit de spectaculos iar acest lucru se poate observa încă din exteriorul inedit al clădirii. Spre exemplu, clădirea muzeului are o formă circulară, atipică unui muzeu și se întinde pe o suprafață uriașă, de aproximativ 5.000 de metri pătrați. Deși prima clădire a muzeului a fost ridicată undeva în anul 1973, aceasta a suferit numeroase modificări de-a lungul timpului rezultând spectaculoasa construcție pe care o putem admira noi în prezent.

Expunerea circulară a exponatelor BMW
Expunerea circulară a exponatelor BMW

Cei ce au proiectat Muzeul BMW au gândit interiorul în așa fel încât toate mașinile expuse să fie puse în valoare. Celebrele automobile par adevărate bijuterii de colecție puse sub luminile și în unghiurile potrivite.  Cel mai atractiv aspect al muzeul este faptul că te poți plimba printre mașinile de colecție, le poți studia îndeaproape și poți visa că într-o bună zi una dintre ele poate fi a ta. Dintre cele 120 de exponate ale muzeului BMW, cu siguranță una îți va pica cu tronc!

Imagine din interiorul muzeului
Imagine din interiorul muzeului

Cele șapte case ale Muzeului BMW

Pentru a spori și mai tare încântarea vizitatorilor, muzeul BMW a fost împărțit în șapte case sau săli cu tematici diferite. Fiecare dintre aceste case spune o altă poveste din istoria fascinantă a BMW, iar acest lucru îți permite să o alegi pe cea care îți place cel mai mult, la care să zăbovești cât de mult dorești, până vei epuiza fiecare detaliu. Bine gândit, nu-i așa? Nu vezi prea des așa ceva în România.

Proiecție din bile a unui model BMW
Proiecție din bile a unui model BMW

Prima casă a muzeului, Casa design-ului sau House of Design îți va dezvălui secretele producătorului german în ceea ce privește sursele de inspirație și procesele de fabricație. Vei fi uimit să descoperi de unde a pornit toată viziunea gigantului BMW. În Casa Companiei sau House of the Company vei putea trece prin toate momentele importante din istoria BMW. Vei afla printre altele cum primul motor de avion a fost fabricat în 1916, prima motocicletă în 1923, iar primul automobil în 1928 și lista continuă.

Autovehicul râvnit expus la Muzeul BMW
Autovehicul râvnit expus la Muzeul BMW

Trecând la următoarea casă, Casa Motocicletelor sau House of Motorcycle vei fi uimit de expunerea îndrăzneață a superbelor motociclete. Un perete vertical și foarte bine iluminat pune în evidență cele mai frumoase trăsături ale exponatelor. Un adevărat deliciu! Mai departe vei ajunge la Casa tehnologiei sau House of Technology care dezvăluie o mică parte din tehnologiile folosite de BMW în crearea celor mai puternice motoare din Europa și din lume.

Motociclete expuse vertical
Motociclete expuse vertical

Urmează sălile cu care BMW se mândrește cel mai mult, respectiv House of Brand,  House of Motor Sport și House of the Series. Prima dintre aceste săli expune evoluția reclamelor BMW de-a lungul timpului. Vei vedea aici de la primele afișe publicate cu zeci de ani în urmă, până la cele mai recente reclame TV care te vor încânta peste măsură. În House of Motor te vor aștepta cu mândrie cele mai premiate mașini de Formula 1  și de raliuri, iar în ultima casă privirile îți vor fi luate de medelele BMW grupate pe serii precum și alte ediții limitate.

Modele din diferite serii marca BMW
Modele din diferite serii marca BMW

Așadar, mai zici că nu e fun la muzeu? O experiență care merită trăită măcar o dată în viață!