Mardin este un oraş din sud-estul Anatoliei, Turcia, recunoscut în întreaga lume pentru arhitectura sa deosebită. Oraşul, este poziţionat strategic, pe un deal stâncos, din apropierea Râului Tigru care şerpuieşte printre câmpii.

Seara,clădirile din Mardin sunt frumos iluminate
Seara,clădirile din Mardin sunt frumos iluminate

Mardin este una dintre cele mai vechi regiuni ale Turciei, cele mai recente săpături arheologice arată că zona datează din anul 4000 înainte de Hristos. De-a lungul timpului numeroase popoare şi aşezări umane s-au stabilit în Mardin, teritoriul preluând câte ceva de la babilonieni, romani, bizantini, asirieni şi alţii. Datorită acestui fapt, Mardin a devenit o zonă cu identitate bine stabilită, caracterizată de elemente adoptate de la diverse popoare.

Turn din Mardin, Turcia
Turn din Mardin, Turcia

Astăzi, Mardin a devenit una dintre cele mai vizitate zone ale Turciei, fiind de fapt un muzeu în aer liber de o valoare istorică incontestabilă. Cele mai multe dintre clădiri au fost construite din piatră de calcar de culoare bej, exploatată de-a lungul timpului în carierele din împrejurimi. Oraşul a fost capitala Turciei între secolele al XII-lea şi al XV-lea, fapt care a dus la concentrarea unei mari părţi din patrimoniul islamic în Mardin.

Zinciriye Medresesi, şcoala din Mardin
Zinciriye Medresesi, şcoala din Mardin

Plimbările pe aleile din Mardin sunt o reală oportunitate care oferă şansa de a cunoaşte cât mai mult din arhitectura şi atmosfera locală. Zinciriye Medresesi este un punct turistic pe care nu trebuie să-l rataţi dacă ajungeţi în Mardin. Aceasta este cel mai mare edificiu din oraş, din punctul de vedere al suprafeţei pe care o ocupă. Zinciriye Medresesi este de fapt o şcoală islamică sculptată în piatră de calcar, o zonă cu importante conotaţii educaţionale. Aceasta este singurul loc de studiu din Mardin şi parcă şcoala mai păstrează şi astăzi câte ceva din emoţiile şi temerile elevilor.

Kirklar Kilisesi, Mardin
Kirklar Kilisesi, Mardin

Kirklar Kilisesi este o biserică ortodoxă de origine siriană din Mardin. Lăcaşul de cult a fost construit încă din secolul al X-lea, fiind un edificiu important pentru sirieni. Accesul în biserică se face pe o scară spiralată, sculptată minuţios. Biserica Kirklar Kilisesi poate fi vizitată şi de persoanele care aparţin altui cult religios numai dacă respectă câteva reguli. Toate persoanele care doresc să pătrundă în interiorul lăcaşului de cult trebuie să fie îmbrăcate decent şi să aibă capul acoperit. Înainte de a intra veţi prezenta actul de identitate pe baza căruia veţi primi un permis de acces.

Mănăstire din Mardin
Mănăstire din Mardin

Mardin este un ansamblu impresionant de clădiri vechi, aşa încât, în cadrul oraşului veţi putea admira o sumedenie de turnuri, cetăţi, biserici şi locuinţe. Este impresionant cum oamenii au reuşit să creeze o asemenea operă arhitecturală doar prin talent, imaginaţie şi câteva instrumente rudimentare. Din păcate, unii oameni au intervenit asupra frumuseţii autentice a regiunii şi au construit edificii moderne fără a ţine cont de caracterul istoric al oraşului. Acest aspect ştirbeşte puţin din unicitatea Oraşului Mardin, dar să sperăm că expansiunea modernităţii va fi oprită la timp.

Aşadar, Mardin este una dintre cele mai interesante regiuni din Turcia, fiind întruchiparea mai multor culturi ale popoarelor care s-au stabilit în zonă. Mardin este acel teritoriu unde domneşte o linişte aparte şi parcă nicăieri în lume nu mai există o atmosferă atât de prietenoasă.