Cu toții știm de conflictul armat ce mocnește încă în Afghanistan și unii poate își mai amintesc faptul că în anii ’80, Uniunea Sovietică a intreprins o acțiune armată de proporții aici. Dar țara, altfel măcinată de război, ascunde multe locuri deosebit de frumoase, atracții turistice care, în general, nu sunt accesibile publicului larg datorită imensului pericol reprezentat de talibani. Însă azi vom încerca să aruncăm puțină lumină asupra istoriei acestei țări și să descoperim împreună locuri puțin știute până acum.
În ultimii 30 de ani în Afghanistan conflictele armate mai că nu s-au ținut lanț, dar înainte de asta, vreme de aproape 2000 de ani, această țară a fost un pol de cultură și civilizație cu numeroase imperii puternice ce s-au succedat între granițele unei țări ce pare să se fi născut din deșert. Iar deșertul este un loc al extremelor așa cum e și clima din Afghanistan: iarna temperaturile scad foarte mult, mai ales pe culmile muntoase, zăpada fiind destul de des întâlnită iar vara, în special la nivelul mării, termometrul poate urca peste 50 de grade Celsius.
Din 1709, Afghanistan a devenit o națiune de sine stătătoare cu o dinastie conducătoare (Hotaki) și o capitală la Kandahar. Înainte de asta, această țară, nu tocmai cea mai bogată din regiunea Central Asiatică, a avut mereu ghinionul de a se fi aflat fix la mijloc între Orientul Mijlociu și Subcontinentul indian. Acest simplu fapt a transformat-o într-o adevărată țintă pentru invadatori precum: hoardele mongole, perși, turci sau britanici. Însă din secolul XVIII luptele au început să fie mai degrabă interne. Totuși de prin 1930 până la finele anilor 70, țara s-a bucurat de o perioadă de calm și prosperitate.
Apoi a urmat o lovitură de stat în 1978, invazia trupelor sovietice un an mai târziu și un adevărat război intern în care adversarii URSS au învățat să folosească metode de gherilă, ascunzându-se cu lunile în rețelele de peșteri subterane ale țării și lovindu-și inamicii pe neașteptate. Iar după plecarea rușilor în 1989, regimul taliban s-a ridicat ca o forță politică și militară în Afghanistan. Și apoi din nou după atentatele din 11 septembrie 2001, țara care a refuzat să îi extrădeze pe teroriștii aflați aici a fost aruncată din nou în război.
Ce-i drept din 2004-2005 există un regim…democratic și în teorie lucrurile s-au schimbat. Dar talibanii încă există și din cauza lor este aproape imposibilă o călătorie turistică în Afghanistan. Există prea multe pericole iar dispozitivele explozive și luările de ostatici nu ajută prea mult. Dar acum probabil că vă întrebați, ce e de văzut în Afghanistan după atâția ani de război și ce caută această țară într-un articol pe un site de călătorii.
Frumusețile neștiute din Afghanistan
Au fost perioade din istorie când Afghanistanul era considerat al doilea pol al culturii din Asia după Irak și au fost vremuri în care credințele de aici erau mult mai diverse. Kabul, în special, este un oraș relativ sigur și care poate fi vizitat fără mari probleme. Aici, în capitala țării, se poate observa cel mai bine cultura și civilizația afghană.
Galeriile Naționale din Afghanistan adăpostesc cea mai mare colecție de artă din țară, cu picturi aparținând atât unor autori europeni cât mai ales unora de origine afghană. Întreaga clădire a fost restaurată cu grijă iar în interior se pot vedea în special pânze reprezentând peisaje din țară. Această ciudată preferință nu este întâmplătoare și ascunde o poveste destul de tristă: regimul taliban de aici a distrus sute de tablori, majoritatea reprezentând portrete, care contraveneau legilor stricte impuse de ei.
Muzeul Național al Afghanistanului, aflat și el în Kabul, oferă o perspectivă unică asupra artei central-asiatice cu foarte multe exponate ce evidențiază inclusiv perioada budistă a țării. Din păcate și aici războiul a făcut victime, o bună parte a colecției inițiale fiind furată la începutul anilor 90. Însă chiar și așa, pasionații de artă pot descoperi încă artefacte incredibile în acest muzeu.
Capitala Kabul mai ascunde și câteva grădini superbe: Bagh-e Babur, ce înconjoară mormântul primului împărat Mughal; Bagh-e Bala, de asemenea construită în jurul fostului palat de vară a lui Amir Abdur Rahman și Bagh-e Zana, un loc special unde pe lângă parc se găsește un centru comercială administrat doar de femei, care, deși nu au voie să intre în contact cu bărbații, își pot desfășura în liniște activitățile aici.
Bamiyan și statuile lui Buddha
Una dintre cele mai pitorești regiuni ale țării este Bamiyan, locul unde multă vreme s-au aflat cele mai înalte statui ale lui Buddha din lume. Asta desigur până anul 2001 când regimul taliban a decretat că giganticele opere de artă sunt orice altceva decât islamice și a trimis mai multe tancuri aici pentru a le distruge.
Așa că azi se mai pot vedea doar nișele rămase în urma statuilor, căci acestea au fost cioplite direct în munte. Însă dincolo de ele, zona ascunde numeroase peșteri iar în interior se mai pot vedea urmele unor frumoase fresce religioase. Ba mai mult, unele dintre aceste caverne sunt încă locuite.
Un alt punct cu potențial turistic deosebit este orașul Mazar-e-Sharif. Aici se află celebra Moschee Albastră, locul de odihnă veșnică al lui Ali bin Talib, vărul Profetului Mahomed. De asemenea, în apropierea localității se găsesc niște ruine grecești foarte interesante iar munții ce înconjoară din două părți orașul sunt un adevărat deliciu vizual.
Astăzi, viața în Afghanistan începe să revină încet la normal iar locuitorii de aici sunt uniți – în majoritatea lor – spre a reface valorile care făceau odinioară din această țară unul dintre cele mai importante puncte de reper din Asia centrală.