Un City Break bine plănuit poate fi ocazia excelentă de a te revigora, de a uita pentru un weekend de stresul cotidian, de a cunoaște noi locuri, oameni și de ce nu, de a face shopping de calitate și de a împărtăși noi stiluri de viață. Propunerea de astăzi este un City Break în Antwerp, Belgia.
Să cunoaștem orașul Antwerp
Antwerp este unul dintre cele mai mari orașe ale Belgiei, un oraș foarte frumos și plin de stil, cu numeroase atracții turistice. Este recunoscut ca și capitala belgiană a modei și ca Orașul diamantelor. Orașul, amplasat pe malul râului Scheldt, are ieșire la Marea Nordului și se poate lăuda cu unul dintre cele mai mari porturi ale Europei. Antwerp se află la doar 20 de minute de mers cu trenul de Bruxelles.
City Break în Antwerp – Ce este de văzut și de admirat
Fiind un oraș plin de stil și arhitectură îți vei petrece o mare parte din timp vizitând și admirând tot ceea ce te înconjoară începând cu frumoasa Gară Centrală din Antwerp și continuând cu celelalte atracții turistice ale orașului.
Royal Museum of Fine Arts poate fi admirat doar din exterior, întrucât este închis pentru a fi renovat (se estimează că lucrările de renovare se vor finaliza în anul 2017). Până la redeschiderea sa, poți admira cele mai importante opere de artă afișate la Cathedral of Our Lady, o catedrală impozantă, cu o arhitectură deosebită realizată în stil gotic.
Un alt muzeu la fel de interesant este Museum Aan de Stroom (MAS), o construcție de zece etaje realizată din sticlă ondulată și blocuri de piatră așezate asemeni unui lego. În interior sunt expuse lucrări care vor sugera povestea orașului într-un mod inedit.
Tot din sfera muzeelor este și următoarea atracție turistică, însă de această dată este vorba despre un parc de vreo 30 de hectare ce poartă denumirea de Middelheimmuseum. Totul este extrem de interesant la acest muzeu în aer liber începând cu cele peste 200 de opere de artă, sculpturi din bronz de Rodin, instalația artistului flamand Philippe Van Snick și până la lacul cu bule, pajistile și noul pavilion Het Huis. Nu ar fi rău să te întinzi pe iarbă și pur și simplu să te bucuri de soare!
O altă atracție turistică iubită de turiști este Grădina Zoologică Antwerp. Aceasta adăpostește peste 6.000 de animale care provin din aproximativ 800 de specii. Este considerată a fi cea mai veche grădină zoologică din lume care datează din anul 1843. Va fi o plăcere să petreci câteva ore în acest loc minunat!
Groenplaats este locul unde vei putea admira personaje din cărțile cu benzi desenate pe clădirile orașului. Artiștii locali au pictat nu mai puțin de nouă opere murale direct pe ferestrele sau pereții clădirilor. Spre exemplu, dacă te vei plimba câțiva pași prin Groenplaats vei observa pe Korte Nieuwstraat opera lui Dick Matena, pe Over Plaza opera lui Brecht Evens sau în modernul cartier Zuid, desenele jazzy ale lui Philip Paquet.
Vlaeykensgang este o alee pe care îți va face o deosebită plăcere să te plimbi datorită pitorescului său dat de aleea pietruită și florile atârnând la balcoanele clădirilor de piatră care datează din secolul XVI. Locul te va duce cu gândul la aleile pietruite din frumosul oraș Sibiu. Tot aici se află din anul 2011, Axel Vervoordt Gallery, un spațiu în care importanți artiști contemporani ca Hiroshi Sugimoto, Norio Imai sau Lucia Bru își expun lucrările.
Diamond District este o zonă din Antwerp pe care nu ai vrea să o ratezi. Întrucât Antwerp este recunoscut pentru producția de diamante și pentru numeroasele magazine și spații de expoziție dedicate diamantelor, orașul a fost botezat „Orașul diamantelor”. Poate te vei pricopsi și tu cu un chilipir dintr-unul din magazinele cu promoții!
City Break în Antwerp – Activități recreative
După ce ai explorat mai toate atracțiile turistice ale orașului e vremea pentru cafenele, braserii, baruri și restaurante. Voi începe cu specialitatea belgiană: ciocolata pe care o vei găsi din plin la restaurantul Het Gebaar, aflat în vecinătatea Grădinii Botanice. Aici vei găsi o gamă variată de specialități din ciocolată dintre care se remarcă Botanique – o mini grădină cu un râu de ciocolată și un copac din ciocolată cu lapte. Yummy!
Un alt loc interesant și relaxant este berăria Kulminator, raiul iubitorilor băuturii din hamei. Interiorul este decorat într-un mod de-a dreptul fermecător. În primul rând se intră printre niște butoaie foarte mari marcate cu Westvleteren (o bere faimoasă), apoi candelabrul este realizat din dopuri de plută și ghirlande de capace, iar meniul conține sute de beri dintre care multe sunt vintage și foarte rare. Vei savura berea într-un mod cu totul diferit!
În ceea ce privește locurile de distracție, vei găsi locuri în care să asculți muzică live cum e De Muze, jazz, sau Dj talentați ca în Homey. Toate petrecerile se încheie în Frituur No. 1, un fry shop unde se servesc faimoșii cartofi prăjiți belgieni cu multă maioneză.
City Break în Antwerp – Orașul Cumpărăturilor și Capitala modei
Spre surprinderea ta află că locuitorii marelui Bruxelles, își fac cumpărăturile din Antewrp care este considerat capitala belgiană a modei și nu este egalat la acest capitol de nici un alt oraș din Belgia. Acest lucru nu ne miră întrucât în Antwerp se află una dintre cele mai faimoase școli de fashion, Fashion Academy Antwerp, un muzeu dedicat modei, lansări de colecții și show-uri care atrag lunar importanți oameni ai modei din Milano sau Paris.
Orașul mustește de magazine de designer, ori vintage și second hand, iar în luna ianuarie acestea sunt pline de reduceri și de clienți încântați. Poți începe sesiunea de shopping pe Kloosterstraat, căci aici vei găsi o stradă plină cu magazine elegante, de ultimă modă precum și cu buticuri vintage, anticariate și magazine cu produse recondiționate. În Your vei găsi dispuse pe două etaje, lucruri pe care nu ți-ai imaginat vreodată că ar exista într-un shopping center.
Dacă deja te simți inspirat pentru următoarea ta vacanță, ia calendarul și fixează-ți acest City Break în Antwerp cât mai curând!