Râul Tamisa este unul dintre cele mai lungi fluvii care străbate Marea Britanie, fiind renumit în întreaga lume mai ales pentru faptul că apele sale liniştite înfrumuseţează Londra, oferindu-i o înfăţişare spectaculoasă. Apele Tamisei sunt navigabile, fiind de asemeni un punct turistic foarte apreciat pentru multiplele activităţi care se pot practica. Plimbările cu caiacul, canoe sau ambarcaţiuni de mari dimensiuni sunt de departe cele mai populare activităţi care se pot practica pe Râul Tamisa.
Tamisa are o lungime totală de 346 de kilometri şi de-a lungul cursului său pot fi observate mărci ale interveţiei umane. Unele datează din Epoca Preistorică, altele sunt dintre cele mai moderne. O varietate de structuri de navigaţie, poduri, mori de apă, movile pot fi observate de-a lungul râului.
În lipsa Râului Tamisa, Londra nu ar mai fi un oraş-port şi cu siguranţă nu ar mai avea acelaşi farmec. Prin portul londonez se realizează zilnic sute de transporturi de animale şi diverse materiale, Londra fiind un punct de comerţ internaţional. Apele Tamisei aduc contribuţii considerabile în economia Marii Britanii. De-a lungul apelor există peste 80 de insuliţe acoperite de vegetaţie, arbori şi arbuşti. Una dintre cele mai mari insule interioare este Insula Formosa, creată în mod natural atunci când apele râului s-au separat în două cursuri. De-a lungul apelor există şi insuliţe artificiale constituite din dorinţa de a optimiza activitatea canalelor de navigaţie. Toate aceste elemente, indiferent că sunt naturale sau artificiale sporesc frumuseţea Tamisei şi oferă privelişti splendide.
Apele şi malurile Tamisei constituie un mediu prielnic în dezvoltarea vieţii sălbatice. Numeroase specii de păsări cu penaj uimitor populeză Râul Tamisa şi îi conferă un aer liniştit şi relaxat. Cormoranii şi lebedele albe sunt o prezenţă obişnuită pe apele liniştite, dar dacă vedeţi o lebădă neagră vă puteţi considera norocos. Numeroase specii de peşti trăiesc într-o lume uimitoare, în adâncurile Tamisei.
Data 5 august 1993 este ziua recordului mondial pentru Tamisa, atunci când cel mai mare somon din istoria de până atunci fusese prins în apele sale. Somonul cântărea 6,5 kilograme şi măsura 88 de centimentri şi a intrat pentru totdeauna în istoria Râului Tamisa. Într-o zi de iarnă a anului 2006, o prezenţă neobişnuită a apărut pe Râul Tamisa, o balenă care a adunat o mulţime uriaşă de oameni pregătiţi să vadă un spectacol uimitor.
Pe lângă navigaţie, pe Râul Tamisa au loc tot felul de competiţii prin intermediul cărora participanţii îşi pot demonstra curajul. În mod normal, înotul este interzis, dar nu şi în timpul evenimentelor organizate. Zborurile peste Tamisa au devenit deja o practică populară şi mulţi turişti aleg o astfel de activitate deşi este destul de costisitoare.
Aşadar, Tamisa este râul care înfrumuseţează oraşele britanice, apele care oferă tuturor regiunilor un spirit aparte şi un romantism desăvârşit..