Bagan este un oraş antic situat în regiunea Mandalay şi o bună perioadă a fost capitala Birmaniei. Între secolele al XI-lea şi al XIII-lea au fost construite peste 10 000 de temple de budiste, mănăstiri şi alte lăcaşe de rugăciune, dintre care aproximativ 2200 au supravieţuit trecerii timpului şi mai există şi în prezent.
Construcţia celor 10 000 de centre religioase s-a desfăşurat pe o perioadă de 250 de ani. Iniţiativa a pornit de la conducătorii oraşului Bagan care au fost sprijiniţi financiar de către cetăţenii bogaţi. Toate aceste lăcaşe de cult au fost ridicate rând pe rând, pe o suprafaţă de 104 kilometri pătraţi, în câmpia oraşului. Scopul principal al grandioasei lucrări a fost acela de a creşte popularitatea regiunii şi de a arăta lumii întregi cât de prosper este Oraşul Bagan. Şi se pare că, în timp, aceste obiective au fost atinse cu succes.
După creşterea celebrităţii sale, Oraşul Bagan devine un centru modern de studii religioase şi laice cu specializări în diferite limbi, în domenii ca: gramatică, astrologie, alchimie, astronomie, medicină şi altele. Participanţii la cursuri erau călugări şi studenţi proveniţi mai ales din India şi din împrejurimile Baganului.
Mai târziu, Oraşului Bagan îi este anulat statutul de capitală a Birmaniei, însă rămâne loc de pelerinaj frecventat de către credincioşi. Aceştia sunt şi cei care au oferit diverse donaţii care au folosit mai apoi la reînnoirea arhitecturală a templelor afectate de trecerea timpului şi revopsirea alor lăcaşe aflate încă în stare bună.
Anii 1904-1975 sunt o perioadă nefastă pentru Bagan, aici au avut loc peste 400 de cutremure cu magnitudine ridicată. În acest interval, numeroase temple au fost afectate grav şi nu au mai putut fi reconstruite. Guvernul militar îşi doreşte să transforme Baganul într-o destinaţie turistică internaţională şi începe restaurarea unei mari părţi dintre temple. Eforturile de refacere a vechilor lucrări este răsplătit cu numeroase critici şi insulte din partea crticilor de artă din întreaga lume. Aceştia erau revoltaţi din cauza faptului că, în opinia lor, nu s-a acordat atenţie stilului arhitectural original folosindu-se materiale moderne.
Bagan este astăzi o regiune turistică accesată de peste 500 000 de turişti internaţionali. Cifrele sunt îmbucurătoare mai ales dacă ţinem cont de faptul că zona se află în proces de formare turistică. Excursioniştii ajung în Bagan pentru a explora cât de mult pot din cele 2200 de temple existente. Templul Ananda este una dintre cele mai vechi construcţii, dar şi cel mai important lăcaş al regiunii. Numele său înseamnă “înţelepciune fără margini”.
Cel mai important moment, pe care sub nici o formă nu trebuie să-l rataţi este apusul de soare. Nu puteţi spune că aţi fost în Oraşul Bagan dacă nu aţi admirat apusul, cu razele de soare ca de foc, ce ating partea superioară templelor. Zona este liniştită şi puteţi medita îndelung la frumuseţile cu care a fost înzestrată lumea înconjurătoare. De asemeni, peisajul este uluitor pe timpul nopţii.
Dacă doriţi să vă întoarceţi acasa cu o amintire puteţi achiziţiona fel de fel de suveniruri de la comercianţii din jurul templelor. Aceştia vând fel de fel de miniaturi care întruchipează templele reale, făcute chiar de ei.
Deşi momentan, regiunea Bagan nu este dezvoltată complet în ceea ce priveşte turismul, teritoriul are o importanţă istorică însemnată, iar acest lucru atrage mai mult decât toate facilităţile din lume.