Austria este ţara în care se contopesc culturi, din Est şi din Vest, din Nord şi din Sud, un teritoriu deosebit, ce îşi arată adevărata valoare mai ales iarna. Stilul de viaţă alpin al austriecilor este renumit în întreaga lume, ski-ul a devenit demult un sport naţional practicat de o bună parte dintre cetăţenii acestei ţări minunate. Cele mai bune pârtii de ski, dar şi cele mai bune şcoli de ski din lume se regăsesc în Austria, fapt datorat şi culmilor înalte ce au crat un mediu prielnic pentru dezvoltarea acestui sport naţional.
Arhitectura tradiţională din lemn, designul pe alocuri extravagant, dar şi populaţia prietenoasă fac din Austria una dintre cele mai frumoase ţări din lume. Paradisul de iarnă din inima Alpilor este regiunea Tirol, un teritoriu fermecător în orice anotimp al anului, dar mai ales iarna. În Tirol fiecare turist îşi trăieşte propria poveste, sportivii, pasionaţii de natură şi aer curat cât şi familiile deopotrivă.
În Tirol există în total peste 100 de domenii schiabile, în jur de 5200 de kilometri de pârtii, cu toate gradele de dificultate. Pe pârtiile amenajate după ultimele standarde în domeniu îşi au locul atât începătorii cât şi cei experimentaţi ce vor să-şi pună limitele la încercare. Peste 300 de şcoli de ski sunt pregătite să te iniţieze în lumea fascinantă a acestui sport deosebit, dar există şi peste 250 de pârtii de sanie, pentru cei care nu apreciază aventurile pe skiuri. Cele mai moderne telescaune şi telecabine te conduc într-o lume de vis şi de la înălţime poţi admira o privelişte deosebită a unicului Tirol.
După o zi întreagă petrecută pe pârtiile din Tirol, este momentul să ne îndreptăm atenţia spre activităţi mai relaxante, iar SPA-urile din zonă te întâmpină cu masaje, jacuzzi, saună, toate menite să-ţi aducă liniştea de care ai nevoie. Arta culinară are loc de cinste în Tirol, există o sumedenie de restaurante tradiţionale sau exclusiviste, toate te vor surprinde cu preparate delicioase, pregătite de mari specialişti în bucătărie.
Otztal este punctul culminant din Tirol, singura staţiune din Austria care oferă posibilitatea de a schia pe trei piscuri de peste 3000 de metri înălţime. Cele mai noi instalaţii de urcare te ajută să ajungi pe culmile Gaislachkogl, Tiefenbachkogl şi Schwarze Schneid. În mijlocul panoramei muntoase vă aşteaptă un superb restaurant şi după o zi plină de adrenalină pe pârtii va puteţi relaxa câteva ore în singurul complex termal din Tirol, Aqua Dome.
Aşadar, Tirol este cea mai bună destinaţie de ski din Austria, un Rai al schiorilor şi al turiştilor ce vor să se bucure de peisaje uimitoare.