Castelul Neuschwanstein se găsește în Sud-Estul Bavariei și este dacă nu cel mai frumos, în mod sigur unul dintre cele mai aspectuoase castele din Europa. De fapt, Castelul Neuschwanstein a reușit să impresioneze atât de mult încât forma sa deosebită a fost preluată și de studiourile Walt Disney care au modelat după el castelul Frumoasei din Pădurea Adormită pe care azi îl putem admira în Disneyland.
Castelul Neuschwanstein a fost proiectul de suflet al regelui Ludwig al II-lea al Bavariei, gândit ca un loc unde acesta să se poată retrage dar și ca un tribut adus cunoscutului compozitor Richard Wagner. Însă în loc să plătească ridicarea palatului din banii țării, Ludwig a preferat să se folosească de averea sa personală, împrumutându-se destul de consistent atunci când cheltuielile de ridicare a acestei opere arhitectonice au început să îi depășească bugetul.
Desigur, aspectul său romanesc face ca majoritatea vizitatorilor care ajung la Castelul Neuschwanstein să îl creadă cu mult mai bătrân decât este în realitate, căci ridicarea sa a început prin 1864, atunci când Ludwig al II-lea a ajuns la putere. Însă aceasta nu a fost prima structură ridicată pe culmile din Schwangau. Căci în Evul Mediu, în zonă au fost construite trei castele. Însă până la jumătatea secolului XIX, toate erau deja în ruină și prin urmare proaspătul rege avea de unde alege.
În secolul XIX, multe castele au fost construite (sau reconstruite) cu un accent deosebit pe arhitectură, în dorința de a le face mai pitorești. Castelul Neuschwanstein nu a fost primul de acest gen, înaintea sa au mai fost refăcute castelele Lichtenstein, Hohenzollern sau Stolzenfels, totuși Neuschwanstein are ceva al lui. Poate și unde design-ul său a fost realizat ca o combinație între stilul romanesc și propriile idei ale lui Ludwig al II-lea care, chiar și la acea vreme, era considerat cel puțin…excentric.
Castelul Neuschwanstein, un palat romanesc
Locul ales pentru ridicarea noii clădiri au fost ruinele a două castele gemene. Design-ul general al clădirii a fost realizat de Christian Jank iar planurile arhitecturale au fost semnate de Eduard Riedel dar, din păcate, ruinele au trebui dinamitate înainte ca noua construcție să înceapă să fie ridicată.
Prima terminată a fost crama castelului în 1872, iar patru ani mai târziu se termina de ridicat totul până la primul nivel al construcției. Dar abia în 1882 Castelul Neuschwanstein era terminat iar regele s-a putut muta în el. A fost un efort extraordinar ce a implicat un număr impresionant de lucrători. Doar în 1880 existau 200 de meșteri care lucrau și locuiau direct pe șantier, asta fără a mai pune la socoteală mâna de lucru necalificată și furnizorii.
Dar dacă Neuschwanstein vi se pare un castel mare…ei bine după standardele de atunci nu era. Dimpotrivă, în loc să poată adăposti întreaga Curte a regelui, aici puteau locui doar acesta împreună cu servitorii săi și o mică suită ceea ce a făcut ca Ludwig al II-lea să locuiască în castel în total doar 172 de zile pe parcursul întregii sale domnii.
Castelul Neuschwanstein a devenit în ziua de azi unul dintre cele mai interesante obiective turistice din regiune. Aspectul său superb și structura alcătuită din mai multe clăduri întinse de-a lungul a 150 de metri și ornate cu numeroase turnuri, turnulețe, balcoane și sculpturi au generat și încă generează un enorm interes printre vizitatorii pasionații de arhitectura din a doua jumătate a secolului XIX.