Despre Mangalia se spune că este cea mai veche localitate de la malul Mării Negre, fiind atestată de mai bine de 2000 de ani. Aici, în sudul litoralului românesc, frumusețea naturii și istoria milenară se îmbină într-un loc cu totul unic. Iar partea cea mai frumoasă este că se află la doar 40 de km de Constanța și mai puțin de 12 km depărtare de frontiera bulgară. Un loc perfect pentru o vacanță de vis alături de cei dragi căci Mangalia se pretează în egală măsură pentru cei mari și pentru cei mici.

Plaja din Mangalia este una dintre cele mai bune de pe litoral
Plaja din Mangalia este una dintre cele mai bune de pe litoral | Foto: panoramio.com

Orașul este în prezent una dintre cele mai importante stațiuni românești de la Marea Neagră cu o vastă recunoaștere națională și internațională. Iar dacă ar fi să ne luăm după spusele celor sosiți aici, acest lucru se datorează nu numai frumuseților locului ci și climatului deosebit, similar celui mediteranean.

Mangalia, nu doar o stațiune turistică

Cunoscută în antichitate drept Callatis, Mangalia de azi a fost un important pol cultural și comercial mai ales pentru coloniștii ce veneau aici din Heracleea Pontică. Era o vreme a înfloririi, stimulată foarte mult și de legile și soluțiile de modernizare oferite de imperiul Roman. Cu toate asta, în secolul XII, ne reîntâlnim cu vechea așezare, redusă de această dată la nivelul unui sat pescăresc prea puțin important, Pangalia. Mult mai târziu, în 1593 apare prima mențiune scrisă a numelui Mangalia, provenind de la raguzanul Paolo Giorgi.

Sanatoriul Balnear Mangalia
Sanatoriul Balnear Mangalia | Foto: ecomareaneagra

Localitatea se dezvoltă din nou sub turci, în momentul în care este integrat în pașalâcul de Rumelia. Astfel aici se așează foarte mulți etnici turci și bulgari, populație ce rămâne predominantă până în momentul în care Dobrogea intră în componența statului român, punct din care regiunea începe să fie colonizată de populația română.

În 1916, Mangalia este grav afectată de bombardamente și ajunge aproape distrusă. Din fericire, după Primul Război Mondial orașul este reconstruit iar primii muguri ai turismului încep să se arate. Cu toate astea, până în 1960, Mangalia nu a beneficiat de o dezvoltare adevărată, primii pași în acest sens fiind făcuți în timpul regimului comunist când aici sunt construite spații de cazare și dotări specifice turismului balnear.

Un vas cu construcție clasică, una din multele frumuseți pe care Mangalia le ascunde
Un vas cu construcție clasică, una din multele frumuseți pe care Mangalia le ascunde | Foto: Wikipedia

Printre cele mai interesante puncte din Mangalia se numără Herghelia de aici, Muzeul de arheologie Callatis dar și ruinele fostei cetăți cu același nume. Tot în categoria ”atracții turistice” se mai numără Muzeul Marinei, Farul Genovez sau Geamia Esmahan Sultan, cel mai vechi lăcaș de cult al musulmanilor din România, ridicat în 1525. Dar dacă moscheea în sine este veche, la ridicarea ei au fost folosite materiale de construcție din bătrâna cetate Callatis, ceea ar însemna că ea adăpostește fragmente de istorie chiar mai vechi.

în ultimii ani, tot mai multe ambarcațiuni de lux au început să vină aici
în ultimii ani, tot mai multe ambarcațiuni de lux au început să vină aici în ultimii ani, tot mai multe ambarcațiuni de lux au început să vină aici

Dintre toate însă, plaja rămâne cel mai interesant obiectiv din Mangalia. Cu o formă semicirculară și întinzându-se de la digul de nord al portului până aproape de stațiunea Saturn, plaja oferă circa 650 de metri de țărm amenajat unde se poate face plajă în condiții optime. La fel ca în multe alte stațiuni și aici au început să apară în ultimii ani posibilități de închiriere de șezlonguri și umbreluțe, accesorii necesare pentru o zi întreagă de lenevit la soare în zgomotul relaxant al valurilor.

Noaptea în port poți la fel de bine să visezi că te afli pe Riviera Franceză
Noaptea în port poți la fel de bine să visezi că te afli pe Riviera Franceză | Foto: mangalia.ro