Dacă ai dor de ducă și nu ai la dispoziție decât o zi, două , traseul de weekend București – Cheia – Brașov este o alegere excelentă.
Să pornim la drum!
Cu traseul de weekend bine stabilit, cu harta în față și cu voie bună, plecând din București, se ajunge imediat în Ploiești, la primul obiectiv turistic vizat, Mănăstirea Ghighiu din satul omonim din comuna Bărcănești. Este un lăcaș de cult ridicat de mai bine de patru secole și se află într-un cadru natural de excepție, în mijlocul unei păduri care făcea parte din Codrii Vlăsiei.
Principalele atracții care atrag numeroși turiști la Mănăstirea Ghighiu sunt Izvorul Tămăduirii și icoana siriacă a Maicii Domnului – o icoană făcătoare de minuni. Mai trebuie adăugat faptul că Mănăstirea Ghighiu a fost inițial una de călugări și transformată ulterior de patriarhul Justinian într-una pentru maici. Biserica mănăstirii a fost complet renovată în urma avariilor cauzate de cutremurul din 1940 cât și de bombardamentele aliate asupra câmpurilor petroliere din Prahova, 1944. Între anii 1954-1958 lucrările de restaurare au inclus turnarea mozaicului și construirea ansamblului de chilii în stil brâncovinesc cu acoperiș de țiglă.
Următoarea oprire: Mănăstirea Suzana
De la Mănăstirea Ghighiu din Ploiești, se merge spre Vălenii de Munte, pe un drum înțesat de peisaje uluitoare menite să îți aducă starea de relaxare și bună dispoziție. În Apropiere de Moeciu, cam la 14 kilometri distanță, la marginea drumului este amplasat un indicator spre Mănăstirea Suzana.
Mănăstirea Suzana este amplasată în valea Teleajenului, „într-o poiană frumoasă, pe o frunte de dâmb, sub care se asvârl în Teleajen pârâul Stânca din dreapta și Epurașul din stânga” – după descrierea lui Alexandru Vlahuță care era încântat de frumusețea nemărginită a locului. Este un monument plin de spiritualitate și de artă care merită vizitat.
Curtea Mănăstirii Suzana este înconjurată de clădirile menite să reziste timpului și să apere biserica. O plimbare în interiorul acesteia, pe pavelele de piatră este relaxare curată! În plus, mănăstirea deține și un muzeu în care se pot admira colecții de icoane pictate pe lemn și sticlă, îmbrăcate în argint aurit, obiecte de cult și cărți vechi.
Destinația: Cheia
De la Mănăstirea Suzana, sau de la Moeciu (depinde unde se face orpirea) se ajunge în Cheia în aproximativ o oră și jumătate, distanța fiind de aproximativ 95 de kilometri. Nu îi vei simți căci peisajul îți va acapara atenția și te vei dezmetici odată ajuns la destinație.
Situată la poalele Munților Ciucaș, Cheia este o importantă stațiune de odihnă și tratament recunoscută a României. Zona în care se află Stațiunea Cheia este extraordinar de frumoasă, cu aer curat și prezintă o multitudine de obiective turistice naturale. Dintre acestea poți vizita, în limita timpului disponibil, Valea Teleajenului, Slănic Prahova cu salina, mina, Unirea, Piatra Verde sau șapte lacuri sărate, Pasul Bratocea și Sfinxul de pe acesta, Valea Berii, Valea Stânii, Cabana Muntelui Roșu, Cabana Ciucaș și lista continuă.
Pe lângă acestea, mai poți vizita Casa memorială Nicolae Iorga, Muzeul de Flori de Mină, Muzeul de Antropologie „Francisc Rainer”, Mănăstirile Cheia, Zamfira și Suzana sau Muzeul Județean de Științe ale Naturii.
Un obiectiv turistic foarte frumos și demn de vizitat este Mănăstirea Cheia, situată la poalele Munților Ciucaș, împrejmuit de pârâul Tâmpa și Cheița. Mănăstirea ascunde o colecție deosebit de valoroasă despre istoria și viața duhovnicească de la Cheia, precum și unele piese artistice la fel de valoroase. Dintre acestea se remarcă tablourile care îi înfățișează pe Paisie Velicicovschi, starețul Gheorghe și stareșul Dorothei, păstrate cu mare girjă în casa arhierească.
De la Mănăstirea Cheia se poate merge spre fosta cabană Ciucaș, dacă timpul permite, căci sunt necesare 5-6 ore. Timp în care orizonturile limpezi îți încântă ochii, iar traseul plin de aventură te vor entuziasma până la maxim.
Tot din Cheia, se ajunge la Muntele Roșu, pe un drum scurt dar cam anevoios, șerpuit de serpentine, care merită însă toate eforturile să fie parcurs căci, priveliștea de care vei avea parte sus pe munte este priceless! De pe Muntele Roșu ai impresia că poți atinge culmea Gropșoarele – Zăganu, atât de bine poți să o zărești de la altitudinea de aici care măsoară 1.280 metri. Un obiecti turistic popular este Stația Seismică Muntele Roșu pe care este interesant să o vizitezi.Se poate face popas aici, sunt locuri amenajate pentru grătare sau se pot amplasa corturi pentru cei ce doresc să rămână peste noapte în idilicul loc.
Capăt de linie: Brașov
Doar 50 de kilometri mai trebuie străbătuți de la Muntele Roșu până în Brașov, destinația finală. Odată ajuns în acest oraș splendid, poți parca mașina și porni într-o plimbare relaxantă bucurându-te de atmosfera caldă și boemă a acestuia.
Primul obiectiv turistic și poate cel mai cunoscut de turiști, inclusiv de străini, este Piața Sfatului, locul în care se desfășoară cele mai multe evenimente. Situată în inima Brașovului, Piața Sfatului mustește de clădiri vechi, cu arhitecturi de origine germană, deosebit de atractive. Aici se găsește Casa Sfatului, Turnul Trompetelor, Casa Hirscher, Catedrala Ortodoxă, Muzeul Muresianu și Biserica Neagră.
Merită să te oprești pentru câteva clipe la Biserica Neagră, o biserică romano-catolică impresionantă, ale cărei slujbe te vor emoționa profund. Biserica reprezintă unul dintre simbolurile orașului, iar o vizită în interiorul ei te va umple de energie pozitivă.
Plimbându-te prin împrejurimi vei observa o străduță îngustă pe care oamenii se înghesuie să o exploreze. Află că aceasta este Strada Sforii, cea mai celebră și cea mai îngustă stradă din Brașov, iar o vizită în acest oraș fără o plimbare pe această străduță nu ar fi completă.
Alte locuri iubite de turiști sunt Muntele Tâmpa, care oferă una dintre cele mai frumoase panorame asupra orașului Brașov și Cetatea Brașovului care povestește istoria orașului. Mai deprte se poate merge în Poiana Brașov, Castelul Bran, Cetatea Râșnov sau Fortăreața Prejmer.
Aici s-a încheiat traseul propus și se face returul spre București. Sper că ai savurat călătoria!