Foișorul de Foc din București a fost ultimul de acest fel ridicat în București. Istoria lui începe în anul 1890 atunci când s-a pus piatra de temelie a acestei construcții, după planurile lui George Mandrea care, la acea vreme, era arhitect șef în cadrul Primăriei Capitalei. Prin ridicarea acestui edificiu se urmăreau două scopuri: alarmarea pompierilor în cazul apariției unui incendiu și modernizarea sistemului de alimentare cu apă din partea de Est a Bucureștiului.
Inițial, Foișorul de Foc a fost gândit ca un rezervor de compensare, unde apa să fie pompată iar ulterior distribuită la nevoie către locuințe. Iar datorită înalțimii lui considerabile în raport cu restul clădirilor din zonă, foișorul urma să țină loc și de post de observație contra incendiilor. Să nu uităm că la acea vreme nu existau telefoane și nici alte opțiuni pentru a anunța apariția unei urgențe.
Recepția lucrărilor de construcție a fost făcută în 1892, doar că, în acel moment Primăria a constatat că uzina de apă locală nu are pompe suficient de mari pentru a ridica apa până la înălțimea rezervorului din Foișorul de Foc. Prin urmare Municipalitatea decide să transfere dreptul de folosință către Compania de Pompieri a Capitalei, care la rându-i o transformă în post permanent și stație de intervenție.
Muzeul din Foișorul de Foc
Totuși după 1910 începe să dispară necesitatea unui post de observație în Foișorul de Foc deoarece deja începuseră să se răspândească telefoanele iar construcțiile din București deveneau din ce în ce mai înalte. Totuși, clădirea este în continuare folosită de pompieri până în 1935 când compania este mutată într-o cazarmă nou construită.Din acel moment, vreme de circa 30 de ani, Foișorul de Foc îndeplinește diferite roluri până când, în 1963, este transformat în Muzeul Pompierilor Români.
Deși la început a fost doar o secție a Muzeului Municipiului București, din 1972, Muzeul Pompierilor din Foișorul de Foc a intrat în directa subordine a Comandamentului Pompierilor. Astfel, aici a fost organizată pe șase etaje o expoziție tematică împărțită pe epoci, care reliefează rolul jucat de pompierii români în diferite momente ale istoriei României. Și astfel, fiecare vizitator, însoțit de un ghid, va urca în liftul ce îl va duce până la ultimul etaj al foișorului, urmând apoi să coboare, descoperind rând pe rând fiecare nivel expozițional.
Începând chiar din antichitate se pot admira machete ale unor mijloace rudimentare de stingere a incendiilor, cu reprezentări ale pompei de absorbție și refulare realizată de Ctesibios sau macheta unei pompe ceva mai evoluate realizată de Heron din Alexandria. Apoi avem ocazia să vedem una din primele mențiuni din țara noastră legate de paza contra incendiilor: Altarul Votiv de la Congri, sculptat în secolul III era noastră și care menționează existența unor nocturni, paznici de noapte care vegheau împotriva unor eventuale focuri.
Mai jos vom avea ocazia să descoperim informații despre cel mai mare incendiu din istoria capitalei: ”Focul cel Mare” care a fost declanșat la 23 martie 1847 din joaca unui copil și care, întețit de vânt, a cauza distrugeri enorme. Și fără doar și poate nu trebuie uitată mențiunea legată de 13 septembrie 1848 când unitățile de pompieri din București au luptat de la egal cu 5000 de turci pe Dealul Spirii.
Mai jos se prezintă istoria corpului de pompieri de-a lungul decadelor și a celor două războaie mondiale iar la etajul I exista o amplă expoziție legată de lupta cu focul în epoca modernă. Veți putea admira aici uniforme, costume ignifuge și machete ale autospecialelor folosite de câteva decenii pentru stingerea focurilor iar la parter se găsesc exponate primite ca și donații din partea diverșilor colecționari pasionați.
Chiar dacă o vizită în Foișorul de Foc poate dura și o oră, fiecare minut va fi binemeritat pentru că Muzeul Pompierilor este plin de exponate foarte interesante și demne de admirat.
