Novgorod este unul dintre cele mai importante orașe istorice ale Rusiei, o metropolă superbă unde turiștii pot desfășura tot felul de activități interesante. Novgorod este situat chiar în zona dintre Moscova și Saint Petersburg, de-a lungul Râului Volhov. Orașul este amplasat într-un cadru natural minunat, relaxant și liniștit. Importanța metropolei este subliniată de faptul că încă din 1992 Novgorod este introdus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Novgorod este și unul dintre cele mai vechi orașe ale frumoasei Rusii, fiind menționat pentru prima dată în documente oficiale în anul 859. Totuși, istoria orașului începe mult mai devreme, atunci când primele așezări umane au observat că pot avea o viață liniștită și lipsită de griji în Novgorod.
Novgorod este în primul rând o destinație turistică istorică și culturală, este locul unde turiștii se pot plimba zile întregi fără a se plictisi. Parcă nici o vacanță prelungită nu ar fi de ajuns pentru a admira toate frumusețile metropolei. O vizită în Novgorod este modul prin care fiecare turist în parte poate trăi pentru câteva clipe în vremurile străvechi, printre construcțiile din piatră, care s-au conservat foarte bine în timp.
O clădire foarte interesantă este cea a Catedralei Sfânta Sophia, aceasta fiind e fapt elementul central al clădirilor religioase din oraș. Exteriorul de un alb imaculat și una dintre cupole pictată în auriu crează un orizont impresionant, edificiul fiind considerat a fi un punct de reper în Novgorod. Iconostasul și frescele din interior sunt foarte interesante, multe obiecte religioase fiind de altfel foarte vechi. Catedrala Sfânta Sophia a fost construită în secolul al XI-lea, fiind o clădire rezistentă care nu a suferit renovări până la momentul actual.
Nu poți spune că ai vizitat Novgorodul dacă nu ai făcut o oprire prelungită la Kremlin, care este de fapt zona centrală a orașului. Regiunea include numeroase edificii interesante, locuri unde turiștii pot afla mai multe aspecte despre cultura rusă, fără doar și poate una dintre cele mai frumoase din lume. Numeroase bisericuțe, muzee, capele, ziduri vechi și zone pietonale fac din Kremlin o zonă foarte apreciată de către locuitori și vizitatori deopotrivă. O mică plajă aflată de-a lungul Râului Volhov este un colț de Rai, fiind localizată chiar lângă zidul Kremlinului.
Dacă ajungi în Novgorad, este frumos să te plimbi pur și simplu pe străzile orașului. Casele au o arhitectură deosebită, specifică Rusiei și parcă fiecare colț din oraș emană un spirit aparte. În oraș există numeroase locuri ce comercializează fel de fel de obiecte interesante, suveniruri, realizate manual, din lemn sau mici tablouri pictate. De exemplu, poți cumpăra pentru cei dragi o Matrioska în miniatură, devenită deja un simbol al Rusiei.
Așadar, Novgorad este un oraș splendid, o zonă de unde vei pleca încântat și cu mai multe cunoștințe despre Rusia. Statisticile arată că anul trecut aproximativ 2,5 milioane de turiști au vizitat orașul de pe Râul Volhov.