Anul acesta e timpul să ai o vacanță deosebită, într-o destinație exotică precum Riviera Maya, Mexic. Aceasta este o destinație exotică perfectă pentru o vacanță cu prietenii, cu familia sau pentru o lună de miere.
Sțiai că…
Riviera Maya are ieșire la Marea Caraibelor, o zonă deosebit de frumoasă, cu ape cristaline, plaje cu nisip alb și fin și palmieri care se înalță falnic către cerul azur.
Riviera Maya se află la o distanță de 36 de kilometri la Sud de Cancun și are o întindere de 120 kilometri fiind delimitată de Puerto Morelos și Punta Allen și tot aici se află Marele Recif Maya – Cel mai mare recif de corali din America.
Riviera Maya – Paradisul mexican
Ca destinație de vacanță, Riviera Maya este extrem de atractivă întrucât aici vei găsi suficinete activități care să te relaxeze. Dacă preferi scufundările, vei găsi peșteri și bazine naturale sau golfuri în care lumea subacvatică te va fascina. Dacă preferi să stai întins la soare, atunci plajele însorite vor fi alegerea ta. Vei găsi fascinantă și lumea mayașă cu monumentele ei, dar și buticurile de artă populară, tarabele cu bere, mâncărurile din pește proaspăt sau excepționalele SPA-uri.
Pătrunde în facinanta lume mexicană
Pentru ca vacanța ta în Riviera Maya să fie printre cele mai interesante avute vreodată și pentru a descoperi în totalitate frumusețea acestei lumi mexicane, iată câteva activități de făcut, odată ajuns aici.
Vizitează orașul Tulum, un punct turistic renumit pentru ruinele maya, declarat și sit arheologic. Aceasta este una dintre cele mai frumoase zone din Riviera Maya, ce îmbină misterul civilizațiilor antice cu frumusețea mirifică a Mării Caraibelor.
Acordă o zi parcului eco-arheologic Xcaret park, unde vei descoperi cultura mayașilor, flora, fauna și monumente arheologice. De asemenea, te vei bucura de privilegiul de a înota cu delfinii și de alte activități acvatice pe văile celor două râuri subterane unde vei descoperi urmele mayașilor, roci interesane și fosile marine. Un rata nici celebrul show „Spectaculosul Mexic”!
Un alt loc de care poți profita este Xel-Ha, cel mai mare acvariu natural din lume, un loc magic și de-a dreptul fermecător. Aici vei vedea cum o lagună, un râu și o junglă se unesc într-un loc fascinant în mare. Este un univers al ecologiei și prezervării florei și faunei autohtone, din care nu vei vrea să pleci niciodată!
Bucură-te de soare, pe plajele cu nisip alb din Akumal, care în limba mayașă înseamnă „locul țestoaselor”. Pe aceste plaje, mii de țestoase își depun ouăle în fiecare an. Aici, vei fi uluit de apa cristalină și perfect transparentă unde se unesc apele dulci care ies din peșteri și apele subterane din râuri. Aici este raiul scafandrilor din întreaga lume!
La plimbare pe „La Quinta Avenida”
„La Quinta Avenida” este locul de promenadă numărul unu al Rivierei Maya, care oferă turiștilor tot ceea ce au nevoie pentru o vacanță reușită. Aici poți vedea hoteluri luxoase, buticuri, restaurante, baruri cu muzică live, discoteci și spectacole în aer liber. Va fi, fără îndoială, unul din locurile tale preferate.
Satul mayaș Coba – o întoarcere în timp
Vacanța în Riviera Maya presupune și o călătorie spre satul mayaș Coba, aflat la o distanță de 30 de minute de mers cu mașina dinspre coastă. Aici vei găsi multe pietre funerare, sculpturi și texte hieroglifice. Dintre toate se remarcă piramida Nohuch Mul, în vârful căreia vei ajunge după ce urci 120 de trepte. Priveliștea este impresionantă, iar atmosfera creată de cântecul papagalilor, și de foșnetul crengilor lovite de maimuțele-veveriță este divină.
Marele Recif Maya – Cel mai mare recif de corali din America
Vei avea ocazia să explorezi apele turcoaz ale Mării Caraibelor care găzduiește Marele Recif Maya. Acesta este cel mai mare recif de corali din America și se extinde pe o porțiune foarte mare de coastă, oferind imagini de neuitat. Locul este ideal pentru scuba, snorkeling și pescuit.
Sian Ka’an – „Cadoul Cerului”
Un alt loc impresionant de care poți profita în Riviera Maya, este Sian Ka’an tradus în limba mayașă ca „locul unde se naște cerul” sau „cadoul cerului”. Vei ajune într-un loc unic în lume datorită biodiversității sale care cuprinde un număr foarte mare de plante și animale. Această arie a fost declarată de UNESCO Rezervație a Biosferei.
Ritualuri de SPA în Riviera Maya
Un ultim lucru de care poți profita în Riviera Maya este răsfățul în mâinile specialiștilor în ale masajului și tratamentelor SPA. Aici îți vei revigora trupul cu tratamente 100% naturiste, produse pe bază de flori, formule din seva arborilor și tratamente pe bază de alge marine. Iar pentru ca răsfățul să fie complet, vei avea parte de cele mai magice băi termale.
Unde stăm în Riviera Maya
În Riviera Maya vei găsi foarte multe locuri de cazare de 4* și 5* care oferă servicii de înaltă calitate și te vor trata ca pe un oaspete de seamă. Printre complexele hoteliere care se remarcă sunt: Grand Palladium Riviera Resort & SPA, Ocean Coral Resort, Catalonia Royal Tulum Beach & SPA Resort sau Iberostar Grand Hotel Paraiso și The Grand Mayan Riviera Maya. În funcție de perioada anului în care alegi să își petreci vacanța în Riviera Maya și de perioada în care vei achiziționa biletele, acestea pot varia între 800 de euro/persoană/sejur și peste 2.000 euro. În oricare hotel ai alege să stai, experiența trăită în Riviera Maya este de neuitat!
Dacă ți-am stârnit curiozitatea cu această destinație exotică, preferată de milioane de oameni, nu mai sta pe gânduri și planifică-ți vacanța de neuitat în Riviera Maya, Mexic.