Union Station este unul dintre cele mai vechi, cele mai aglomerate dar și cele mai vizitate obiective din Washington DC. Este dacă vreți un nod de legătură pentru tot ce înseamnă trenuri, autobuze și metrou din capitala Statelor Unite ale Americii. Pe aici trec în fiecare an peste 30 de milioane de oameni iar în viitor se presupune că această cifră va crește și mai mult. Însă ceea ce probabil că nu știați este că Union Station are peste 100 de ani vechime fiind una din reprezentantele perioadei în care trenurile erau singura modalitate de transport pe distanțe medii și lungi.

Union Station așa cum arăta la puțină vreme după inaugurare
Union Station așa cum arăta la puțină vreme după inaugurare | Foto: wikimedia.org

Înainte de construirea Union Station, fiecare operator feroviar avea propria sa stație de cale ferată. Nu cine știe ce afacere mai ales că liniile de tren treceau prin tot orașul iar călătorii erau obligați să fie mereu la curent cu toate modificările apărute în mersul trenurilor. Însă în 1901, doi dintre cei mai mari operatori feroviari: Pennsylvania Railroad și Baltimore & Ohio Railroad, au anunțat că doresc să realizeze un terminal unificat. Asta însemna nu numai că National Mall urma să fie eliberat de rețeaua de căi ferate dar și că cetățenii din Washington urmau să aibă la dispoziția lor o gară demnă de o capitală federală.

Un look modern pentru o clădire veche
Un look modern pentru o clădire veche | Foto: snapshotsbykats

Union Station, o clădire monumentală

Arhitectura impozantă a Union Station a fost semnată de Daniel H. Burnham și Pierce Anderson și s-a inspirat din mai multe stiluri arhitecturale. Desigur, așa cum era moda la începutul secolului trecut, baza era reprezentată de arhitectura clasică romană. Totuși trebuie menționată o chestie interesantă. În partea superioară a clădirii au fost așezate șase sculpturi inspirate de prizonierii daci (!) de pe arcul lui Constantin din Roma.

Sala principală a Union Station
Sala principală a Union Station Foto: reddit.com

Vreme de câteva decade, Union Station a devenit principalul centru de transport al orașului ajungând ca în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pe aici să treacă zilnic până la 200.000 de persoane. Și de aici plecau și soseau trenuri din direcția Floridei, Georgiei și celor două Caroline (de Nord și de Sud). Însă, încetul cu încetul, pe măsură cer aviația începea să își câștige tot mai multă popularitate, Union Station a început să decadă cu o scădere a numărului de trenuri ce treceau pe aici zilnic. Erau anii ’60 și începuse declinul pentru acest punct feroviar nodal.

Două dintre statuile de pe fațata Union Station
Două dintre statuile de pe fațata Union Station | Foto: staticflickr.com

Începând cu 1976, Union Station a trecut prin mai multe schimbări arhitecturale care se doreau a o readuce în circuitul de transport și turism. Din nefericire până în anii ’80 declinul acestui loc a continuat. Însă lucrurile s-au schimbat în momentul în care a intrat în funcție the Redevelopment Act din 1981. Stația a intrat într-un proces integral de restaurare și reutilare. Era și cazul, acoperișul era fisurat, mucegaiul începuse să se manifeste agresiv iar mocheta din holul principal era găurită masiv datorită mucurilor de țigară aruncate de călători.

O imagine mai vintage cu intrarea în gară
O imagine vintage cu intrarea în gară | Foto: flickr.com

Astăzi, Union Station a fost transformată radical față de proiectul inițial iar trenurile nu mai sunt singurele ce opresc în gară. Odată cu extinderea rețelei de metrou, o nouă stație a fost inaugurată aici iar mai recent, Union Station a devenit și parte autogară, deservind celebrele linii de autocar Greyhound și nu numai.

Cel mai grav accident petrecut aici - un tren a intrat în stație și s-a prăbușit prin planșeul gării
Cel mai grav accident petrecut aici – un tren a intrat în stație și s-a prăbușit prin planșeul gării | Foto: ghostofdc