Muntele Fuji este cel mai înalt munte din Japonia(3776 metri), situat la aproximativ 100 de kilometri distanță de Tokyo. Muntele Fuji are forma unui con perfect simetric, fiind un simbol renumit al Japoniei, cu apariții frecvente în fotografii și reclame de promovare a turismului. În cultura japoneză, Muntele Fiji este considerat un loc sfânt, un element al naturii cu care Japonia a fost binecuvântată de către divinitate.

Muntele Fuji, o splendoare japoneză
Muntele Fuji, o splendoare japoneză / Foto: travellhappyland.blogspot.ro

Muntele Fuji este un con vulcanic atractiv, mai ales pentru alpiniștii ce-și doresc să-și depășească limitele. Se pare că prima ascensiune până în vârful Muntelui Fuji avut loc în anul 663, un călugăr anonim fiind cel care a intrat pentru totdeauna în istoria zonei. Muntele Fiji și împrejurimile au fost considerate sacre încă din cele mai vechi mai timpuri și o bună perioadă de timp a fost interzis accesul femeilor.

Muntele Fiji și Lacul Yamanaka
Muntele Fiji și Lacul Yamanaka / Foto: commons.wikimedia.org

Muntele Fuji este o formă de relief distinctivă pentru orizontul georgrafic al Japoniei. Acesta este situat pe Coasta Pacificului și este înconjurat de trei orașe mici și cinci lacuri. Sezonul oficial de alpinisim durează numai două luni, din iulie până în august și chiar și în acestă perioadă când orașele se sufocă la 40 de grade Celsius, temperaturile din Muntele Fuji ating pragul de îngheț. Alpinismul în afara sezonului oficial este foarte periculos, mai ales în lipsa experienței și a echipamentelor adecvate. Aproape toate traseele sunt închise în afara sezonului.

Chiar și primvărara crestele Muntelui Fiji sunt încărcate cu zăpadă
Chiar și primvărara crestele Muntelui Fiji sunt încărcate cu zăpadă / Foto: commons.wikimedia.org

Vremea este imprevizibilă în orice moment al anului și au existat cazuri nefericite când turiștii au fost pur și simplu suflați de vânt de pe crestele montane. Iarna, temperaturile scad până la -40 de grade Celsius, iar pericolul de accidente crește considerabil. Din fericire, există opțini și pentru cei care nu își doresc să se aventureze până la cota 3776. Traseele de la baza muntelui sunt mai puțin abrupte, fiind potrivite unei excursii pe jos, în orice moment al anului.

Un peisaj de vis!
Un peisaj de vis! / Foto: commons.wikimedia.org

Anual, pe Muntele Fuji se organizează diverse competiții, dintre care cele destinate sportivilor sunt cele mai dificile. Sportivii au finalizat urcarea Muntelui Fuji în doar două ore, în timp ce o persoană cu o pregătire fizică normală reușește să ajungă în vârf în aproximativ opt ore. De obicei, turiștii preferă să pornească în marea călătorie noaptea, pentru ca răsăritul soarelui să-i prindă în vârful Muntelui Fuji. Priveliștea este o splendoare și pare că lumea întreagă se află la picioarele tale. De-a lungul traseelor bine delimitate din Muntele Fuji există numeroase cabane montane, une vei putea să te refugiezi în cazul în care nu vei mai putea să înaintezi. De asemeni, există numeroși comercianți care vând supe și băuturi calde, de-a lungul Muntelui Fuji.

Muntele Fuji, toamna
Muntele Fuji, toamna / Foto: www.advicetotravel.com

Ultima erupție vulcanică a Munelui Fuji a avut loc în anul 1707, însă activitatea sa a fost intens monitorizată de către cercetători în științele pământului. Muntele Fuji este o minune naturală în Japonia, fiind o reală provocare pentru împătimiții alpinismului.