Sărbătorile de Iarnă continuă să fie în Maramureș o perioadă în care tradițiile și obiceiurile se păstrează cu sfințenie. De Crăciun, nici o casă din Maramureș nu rămâne necolindată. Sărbătorile sunt pline de obiceiuri frumoase, încărcate de semnificații pe care turiștii de pretutindeni vin să le cunoască și să le admire pentru că doar așa se pot bucura de un Crăciun pur românesc.
Maramureș este o carte deschisă a vieții rurale, a țăranului român și orice trecător are șansa de a călători în timp și de a fi martorul unei vieți simple. Satele pitorești sunt o imagine splendidă, dar ulițele străbătute de cete de colindători trasfărmă regiunile maramureșene într-o poveste unică. Pregătirile pentru una dintre cele mai mari sărbători din an, Crăciunul, încep cu câteva săptămâni înainte de prima zi a Nașterii Domnului. Feciorii din sat se adună în cete și merg la cel mai bătrân om din sat pentru îndrumare. Acesta îi învață colinde vechi, tradiționale pe care tinerii feciori trebuie să le intoneze perfect în Ajunul Crăciunului.
O altă tradiție, premergătoare Crăciunului este Ignatul, obicei care coincide cu sacrificarea porcului. În Maramureș, se spune că oamenii miloși nu au voie să taie porcul, pentru că animalul va simți acest lucru și va suferi mai mult. Sângele porcului este adunat până la ultima pictură și amestecat cu făină de mălai. Mixtura va fi păstrată peste an, iar atunci când cineva se va simți rău va fi arsă cu scopul de a aduce însănătoșirea acelei persoane.
Maramureșencele sunt recunoscute peste tot ca fiind gospodine desărvârșite și trebuie să demonstreze acest lucru mai ales de Crăciun. Bucatele pe bază de carne de porc nu lipsesc din nici o gospodărie din Maramureș, fiind servite cu vin natural sau cu țuică de prune preparată în gospodărie.
Seara de Ajun este momentul în care toate curțile oamenilor trebuie să aibă porțile deschise, iar casele trebuie să fie iluminate. Acesta este un semn pentru colindători care vor ști casele în care sunt bine primiți. Tradițiile maramureșene spun că nu trebuie să existe nici o casă necolindată.
Și în Maramureș se păstrează obiceiul mascaților, costumele acestora se deosebesc de cele ale mascaților din Moldova. Costumele maramureșenilor sunt decorate cu ciucuri mari, colorați care constrastează frumos cu zăpada albă din jur. Tot felul de pene, flori artificiale, ramuri de brad, clopoței împodobesc vestimentația de sărbătoare, atenția la detalii și minuțiozitatea sunt atributele de bază ce vor duce la fabricarea unui costum perfect.
În fiecare an, la Sighetu Marmației are loc cel mai mare festival de datini și obiceiuri din Maramureș. Evenimentul este locul unde evoluează cei mai buni reprezentanți ai satelor maramureșene care intonează colinde, dansuri specifice sărbătorilor, Sighetu Marmației transformându-se într-un adevărat podium de costume.
În concluzie, Maramureș este zona unde tradițiile de iarnă s-au păstrat cu sfințenie. Aceste obiceiuri sunt transmise din generație în generație și vor rămâne vii pentru totdeauna.