Castelul Juliei Hașdeu este un memorial unic în lume, fruct al durerii și suferinței unor părinți ce și-au pierdut copila prea devreme. Clădirea a fost ridicată de savantul Bogdan Petriceicu Hașdeu după ce unica sa fiică s-a stins în Paris, victimă a tuberculozei, boală ce bântuia în acele vremuri fără a putea fi tratată. Dar dacă povestea Julie este suficient de tristă, cea care a dus la ridicarea castelului ce îi poartă numele, este plină de misticism și spiritualitate.
Julia Hașdeu a fost de mică un copil genial care la doi ani citea cursiv, la opt ani vorbea fluent trei limbi străine iar la 11 ani termina gimnaziul Sf. Sava din București. În fața unui asemenea geniu, tatăl ei, B.P. Hașdeu, a decis să îi ofere cele mai înalte posibilități de studiu, trimițând-o la Paris, unde tânăra a urma cursurile universității Sorbona. Aici Julia a strălucit, dedicându-se prozei, poeziei și artelor în general. Doar că în 1888 tânăra se îmbolnăvește și în ciuda eforturilor părinților ei, moare în același ani, victimă sigură a tuberculozei.
Castelul Juliei Hașdeu și durerea părinților
În urma ei, părinții, dar mai ales tatăl îndudererat, încearcă se ia legătura cu copila. Iar la șase luni de la decesul ei, într-o transă inexplicabilă, Hașdeu ia un creion și scrie pe hârtie „Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire” adică, sunt fericită, te iubesc, ne vom revedea, asta ar trebui să îți fie de ajuns. Doar că nu a fost iar Hașdeu, iar după ce îi construiește un adevărat templu în cimitirul Bellu din Capitală, savantul descoperă la Câmpina un loc vast, perfect pentru planurile sale.
Între 1888 și 1891, savantul ridică ceea ce a ajuns să fie cunoscut drept Castelul Juliei Hașdeu, după planuri desenate de el, dar așa cum singur afirma, la indicațiile spiritului fiicei sale. Treptat planurile inițiale ce pregătiseră templul pentru a arăta ca o catedrală, au fost modificate. În locul lor a fost conceput un mic dar superb castel cu trei turnuri crenelate, dintre care cel din centru este cel mai mare.
Intrarea în Castelul Juliei Hașdeu se face printr-o ușă de piatră pivotantă încadrată de două jilțuri pe care stau așezate două personificări feminine ale unui sfinx. Deasupra lor se află Ochiul Atotvăzător iar pe ușă se găsesc devizele Pro fide et patria și E pur si muove. De fapt întreaga clădire este în esență un cumul de simboluri cu caracter spiritual. Dintre ele, probabil că cel mai perceptibil este însă cel al oglinzilor, prezente la fiecare pas și care par să arate latura spirituală a omului, recreată la infinit din noi și noi reflexii.
Interiorul neobișnuit cu care Castelul Juliei Hașdeu își întâmpină vizitatorii este compus din camerele aferente celor două turnuri laterale și zona centrală dominată de turnul cel mai înalt care la interior adăpostește o statuie a Mântuitorului. În ciuda distrugerilor repetate la care a fost supusă clădirea de-a lungul deceniilor, până să devină muzeu, tocmai această statuie nu a pățit niciodată nimic.
Ba chiar mai ciudat, în anii ’70, după marele cutremur ce a pus la pământ blocuri întregi în București, umbla vorba că această statuie este unicul motiv pentru care Castelul Juliei Hașdeu mai este în picioare.
Expoziția din zilele noastre se folosește de suportul unor exponate unice legate de viața și activitatea Juliei Hașdeu, de imagini ale lui Hașdeu și ale soției sale dar și de un suport audio foarte bun pentru a transpune vizitatorii în lumea pe care bătrânul cărturar a vrut să o creeze în Castelul Juliei Hașdeu.
