Pământul este alcătuit dintr-o multitudine de minuni naturale, locuri care uimesc prin frumuseţea lor şi care ne fac să ne întrebăm prin ce procedee s-a putut forma aşa ceva? Din aceste minuni ale lumii face parte şi Lacul Hillier, care nu s-ar deosebi de celelalte lacuri de pe Terra dacă apele sale nu ar fi de un roz intens. Lacul Hillier se află în partea de est a Australiei, locul unde se regăsesc mai multe lacuri de culoare roz. Zona este cu adevărat inedită, Lacul Hillier ocupă o suprafaţă de aproximativ 600 de metri în lungime, fiind înconjurat de o margine de nisip şi păduri dense de eucalipt.
Istoria Lacului Hillier este una îndelungată şi destul de complicată, dar se pare că nici oamenii de ştiinţă nu ştiu 100% provenienţa apelor de culoare roz. Aceştia apreciază că apele colorate în nuanţă intensă provin de la o substanţă degajată de bacteriile care trăiesc în crusta de sare a lacului. Se apreciază ca Lacul Hillier a fost descoperit pentru prima dată în anul 1802, atunci când o echipă de exploratori a ajuns în regiune. Apele roz i-au uimit atât de tare încât, au colectat puţină apă din lac pe care au degustat-o, găsind-o foarte sărată. Nuanţa apei nu se schimbă dacă este colectată într-un recipient, iar studiile complexe au arătat că apele nu au efecte adverse asupra oamenilor.
De-a lungul timpului, Lacul Hillier a creat uimire în rândul a milioane de turişti din toate colţurile lumii. Mulţi dintre ei au admirat apele colorate în roz intens doar în imagini, însă o parte au avut privilegiul de a-l vedea în realitate. Odată ajunşi pe malurile lacului, oamenii doresc să cunoscă cât mai multe aspecte legate de apele roz şi nu se sfiesc să guste din apa sărată sau să o testeze pe propriul corp.
Lacul Hillier este o pată de culoare în vestul Australiei, structura care schimbă complet peisajul regiunii. În trecut, apele sărate au reprezentat o oportunitate pentru oameni care au început să extragă sarea din Lacul Hillier, dar cu excepţia acestei acţiuni, apele roz au rămas aproape neatinse. Această structură naturală oferă astăzi o privelişte minunată, Lacul Hillier este unul dintre cele mai uimitoare locuri de pe Pământ. Apele sale rămân de culoare roz în permanenţă, indiferent de schimbările climaterice. Priveliştea este magnifică în zilele însorite, atunci când apele devin parcă şi mai intense.
Lacul Hillier nu este singurul lac cu ape roz din lume, dar este singurul pentru care nu s-a găsit încă o explicaţie plauzibilă. Cercetările specialiştilor sunt în curs de desfăşurare, dar cel mai probabil miile de specii de bacterii care trăiesc pe fundul apelor au dus la formarea acestei minuni care-ţi taie răsuflarea.