China este ţara cu o suprafaţă uriaşă şi o populaţie pe măsură dar se pare că tot aici s-au stabilit pentru totdeauna numeroase atracţii turistice de o frumuseţe rară. Una dintre acestea este Peşterea Flautului de Trestie formată în mod natural dar uşor îmbunătăţită de oameni pentru a o evidenţia.
Din punct de vedere geografic peştera este situată în regiunea Dealului Guangming, la nord-vest de oraşul Guillin, la doar 5 kilometri distanţă de centrul acestuia. Numele peşterii provine de la trestia ce creşte în regiune, fiind materia primă folosită de către locuitori în fabricarea fluierelor şi flautelor. Însă, pe parcursul anilor au circulat o sumedenie de legende şi poveşti cu privire la semnificaţia numelui.
Formarea Peşterii Flautului de Trestie datează încă din Antichitate, neexistând din păcate date concrete cu privire la perioada exactă. Elementul principal care a dus la formarea acestei minunăţii pe Pământ este apa. Ploile abundente s-au infiltrat în substrat, s-a acumulat gaz carbonic care a atacat şi dizolvat calcarul. Pe măsură ce apa a pătruns în fisurile rocii a creat mici cavităţi ce au dus în final, pe parcursul a milioane de ani, la formarea Peşterii Flautului de Trestie de astăzi.
La scară mică, peştera a început să fie vizitată în timpul Dinastiei Tang, încă din anul 792 şi există 77 de inscripţii în piatră care stau martore ale anilor de istorie. Anul 1962 este momentul oficial al deschiderii peşterii pentru publicul larg. De-a lungul timpului, Peştera Flautului de Trestie a servit şi ca adăpost şi a salvat vieţile multor persoane. O grotă numită Palatul de Cristal poate găzdui 1000 de persoane şi a fost loc de refugiu în timpul războiului, jucând rol de scut antiaerian.
Excursioniştii consideră Peştera Flautului de Trestie un loc pitoresc şi pare a fi cel mai de preţ obiectiv turistic al oraşului Guillin. Zona oferă un perisaj excepţional, iar relieful carstic a fost sculptat în mii şi mii de forme bizare. Pentru a completa şi evidenţia peisajul natural peştera a fost echipată cu un sistem complex de iluminare. Luminile multicolore dau o strălucire aparte reliefului format şi îi întregesc aspectul vizual.
Lungimea peşterii este de 240 de metri şi este un ansamblu magic de stalactite, stalagmite, coloane de piatră, păsări, plante şi animale în culori fantastice, perdele de piatră toate străluncind în lumini colorate. Pentru multitudinea de elemente ce le adăposteşte, Peştera Flautului de Trestie a primit supranumele de “Palatul Artelor naturale”. Un tur ar trebui să dureze măcar o oră, timp în care turiştii au răgaz să admire pereţii în formă de U ai peşterii.
Aşadar, Peştera Flautului de Trestie este obiectivul turistic ce ar trebui să se afle în itinerariul oricărui excursionist care ajunge în regiune. Este cu siguranţă cea mai frumoasă şi spectaculoasă peşteră a Chinei şi ar putea concura cu success la titlul de cea mai frumoasă peşteră a lumii.