Italia este o țară splendidă, iar acest lucru este de necontestat. De la capitala italiană, Roma, până la Venezia, sau lacurile splendide, toate sunt locuri magice care propulsează Italia în topul celor mai frumoase țări din lume. Vernazza subliniază încă o dată acest lucru, fiind un mic orășel ce face parte din regiunea denumită sugestiv Cinque Terre. Vernazza este unul dintre cele cinci orășele care alcătuiesc regiunea Cinque Terre, este localizat în Provincia La Spezia, Liguria, în nord-vestul Italiei. Vernazza este al patrulea oraș dinspre nord, o zonă liniștită, fără trafic auto, dar supraaglomerată de turiștii veniți din toate colțurile lumii, în timpul verii.

Seara, orașul este frumos iluminat
Seara, orașul este frumos iluminat / Foto: http://asa100.com

Vernazza este unul dintre cele mai adevărate sate de pescuit de pe Riviera Italiană, iar vinurile locale sunt și astăzi o adevărată tradiție în această zonă fermecătoare. Primele date cu privire la Vernazza ca și oraș apar în anul 1080, dar de atunci și până astăzi zona a evoluat foarte mult. Orașul era în timpurile străvechi o zonă de apărare, un loc ferit de atacurile frecvente ale piraților. Frumusețea regiunii este observată până la urmă și de către pirați,  iar Vernazza se transformă într-un loc apărat constant de flote și soldați.

Metropola este și astăzi un important port al Italiei
Metropola este și astăzi un important port al Italiei / Foto: http://lorenzob.deviantart.com

Odată cu sosirea secolului al XX-lea, Vernazza a cunoscut o dezvoltare destul de rapidă, unii s-au temut chiar că această transformare va știrbi mult din farmecul locului. Însă nu a fost așa, anul 1997 este momentul în care Vernazza este inclus pe listele Patrimoniului Mondial UNESCO. Astăzi, principala sursă de venit pentru Vernazza este turismul, dar încă se mai păstrează producția, prin metrode tradiționale, a uleiului de măsline, a vinului, a măslinelor. Pescuitul rămâne îndeletnicirea preferată a locuitorilor, în general a bărbaților, și poți fi chiar tu persoana care va afla mai multe din tainele acestei activități minuțioase.

Vernazza, un loc magnific!
Vernazza, un loc magnific! / Foto: http://www.pher.ch

Cea mai bună manieră de a vizita Vernazza este aceea de a te plimba pur și simplu pe străduțele înguste, specific italiene. Edificiile colorate crează un cadru aparte, care pare deseori a fi ireal. Biserica Santa Margherita d’Antiohia este o clădire superbă, unică prin modul de poziționare a intrării principale, orientată spre est. Construcța datează din anul 1318, iar clopotnița sa însuflețește orașul.

În acest orășel uimitor este frumos să te plimbi pur și simplu pe străzi
În acest orășel uimitor este frumos să te plimbi pur și simplu pe străzi / Foto: http://paradiseintheworld.com

În Vernazza există o sumedenie de terase, pizzerii și cafenele, locuri unde te poți relaxa în timp ce admiri frumusețile locului. Dar cea mai bună relaxare este la plajă, pe coasta îngustă din Vernazza. Valurile înspumate, apele limpezi și ambarcațiunile multicolore care se odihnesc la mal crează un cadru uimitor și transformă Vernazza într-un loc unic.

Vernazza, un oraș plin de culoare!
Vernazza, un oraș plin de culoare! / Foto: http://wall.alphacoders.com

Pe data de 25 octombrie a anului 2011, în Vernazza au avut loc ploi torențiale care au lăsat în urma lor un paradis acoperit de 4 metri de noroi. Daunele materiale au fost uriașe, costul total al reparațiilor s-a ridicat la peste 100 de milioane de euro, dar iată că astăzi, Vernazza este mai înfloritor ca niciodată.