Este cel mai mare oraş al provinciei canadiene Quebec, al doilea cel mai mare oraş din oraş din ţară şi se află pe locul al XV-lea ca mărime din America de Nord. Montreal este situat pe insula care a preluat acelaşi nume, înconjurat fiind de câteva insule periferice mai mici. Montreal este al doilea oraş al lumii, ca mărime, , după Paris unde limba oficială este franceza .
Pentru întreaga lume, dar mai ales pentru continentul american, Montreal rămâne un centru al afacerilor, designului, dezvoltării tehnologice, filmului, dar şi al turismului. Pentru dezvoltarea sa aflată în plină ascensiune, Oraşul Montreal a fost supranumit “Capitala culturală a Canadei”. Montreal este un ansamblu de obiective turistice, să vedem care sunt cele mai interesante 5 atracţii al oraşului.
Basilica Notre-Dame
Este situată în cartierul istoric Vechiul Montreal şi surprinde o arhitectură gotică deosebită, poate cea mai dramatică din întreaga lume. Interiorul este intens colorat, plafonul este albastru decorat cu stele aurii urmând că pereţii să fie un amestec plăcut de albastru, mov închis, auriu, argintiu şi roşu.
Sute de sculpturi din lemn şi o mulţime de statui cu semnificaţii religioase împodobesc Basilica Notre Dame. Edificiul este renumit în Montreal şi pentru programele muzicale ce constă în spectacole corale acompaniate de orgă. Pentru localnici, este o tradiţie anuală să participle la spectacolele din luna decembrie, organizate pentru celebrarea Crăciunului.
Parcul Olimpic
Este una dintre cele mai mari atracţii ale Montrealului, devenind celebru după vara anului 1976 când parcul a fost gazda Jocurilor Olimpice, desfăşurate în mai multe sesiuni. Parcul este divizat în mai multe structuri, stadioane şi arene dispuse într-o clădire cu design modern. Tot în interiorul Parcului Olimpic se află şi Grădina Botanică şi Insectarul din Montreal.
Oraşul subteran Montreal
Montreal are un al doilea oraş ascuns sub străzile aglomerate din centrul metropolei propriu-zise. Oraşul subteran este constituit din aproximativ 20 de kilometri de pasaje şi tuneluri şi are aspectul unui mall nesfârşit. Toate magazinele, restaurantele, clădirile cu birouri şi apartamentele au intrări subterane. World Trade Centre, cel mai mare mall la Montrealului se regăseşte tot în această lume subterană şi prezintă mare atracţie în rândul femeilor.
Mount Royal
Este un deal situate la vest de centru oraşului Montreal. Are trei vârfuri şi este deseori numit munte, deşi altitudinea maxima este de doar 233 metri. Parcul Mount Royal este cea mai verde zonă a oraşului şi a fost proiectat de celebrul Friederich Law care a proiectat şi construcţia Parcului Central New York. Parcul cuprinde numeroşi arbori înalţi, două foişoare, o cabană, dar şi un spaţiu care oferă o panorama superbă a oraşului. Există de asemeni un mic lac, o grădină cu sculpturi, iar pentru sezonul de iarnă s-a înfiinţat o pârtie de ski. La mare căutare sunt drumeţiile, iar toamna parcul colorat în auriu şi cărămiziu îmbie la ieşiri prelungite.
Pieţele din Montreal
Vizita dumneavoastră în minunatul oraş ar fi incompletă daca nu aţi gusta câte ceva din preparatele tradiţionale. Pieţele publice Jean Talon şi Maisonneuve oferă fructe şi legume proaspete, specialităţi din brânzeturi, diverse sortimente de vinuri. În această zonă se comercializează diverse sandwich-uri cu carne afumată, dar şi celebrii covrigi Chewy, emblema gastronomiei din Montreal. Covrigii sunt copţi în cuptoare cu lemne, apoi se îmbracă în seminţe de susan, mac sau chimen, după preferinţa clientului.
Aşadar, o vizită în Montreal presupune o sumedenie de activităţi prin intermediul cărora puteţi cunoaşte puţin din spiritul oraşului. Montreal este o metropolă culturală, istorică, artistică, o dovadă concretă a modernităţii, aşa încât aveţi cu ce vă delecta.