Val Thorens este o frumoasă staţiune de ski din Alpii francezi, situată în Valea Tarentaise, zona Savoie. Această minune a munţilor este considerată a fi cel mai scump ski resort de pe faţa Pământului, o destinaţie de vacanţă absolut uimitoare, dar costisitoare. Frumoasa staţiune este situată la altitudinea de 2300 de metri, fiind singurul ski resort din Europa situat la o asemenea înălţime. De pe crestele montane împrejurimile sunt uimitoare, Val Thorens este la momentul actual o destinaţie de vacanţă de top, pe care o aleg tot mai mulţi turişti din întreaga lume.
În regiune există în total peste 600 de kilometri de pârtii foarte bine amenajate, unele dintre ele sunt destinate începătorilor, altele celor mai experimentaţi care vor să-şi îmbunătăţească tehnicile. Începând cu anul 1960 s-a dat startul transformărilor întregii regiuni, astfel dintr-un mic sat de munte zona devine o destinaţie de vacanţă superbă. Altitudinea ridicată şi temperaturile destul de scăzute crează un mediu prielnic pentru ski, sezonul oficial se deschide la mijlocul lunii noimebrie şi se încheie în mai.
Turiştii care iubesc aventura aleg, se obicei, să schieze pe culmile cele mai înalte, acestea sunt Pointe du Bouchet cu înălţimea de 3220 de metri, urmat de Cime de Caron cu 3200 de metri. Turiştii străini apreciază vacanţele deosebite, mai bine de 70% dintre vizitatorii care ajung în regiune sunt din afara graniţelor Franţei. De obicei, cei mai mulţi sunt scandinavi, britanici, germani, olandezi şi belgieni, persoane care nu regretă alegerea făcută, ba dimpotrivă planifică deja o nouă vizită în Val Thorens.
Dacă nu eşti adeptul sporturilor de iarnă, trebuie să ştii că există alternative de petrecere a timpului. De exemplu, poţi opta pentru un traseu complet cu telecabina, de sus împrejurimile sunt absolut uimitoare. Tot în ideea de a admira peisajul, poţi porni în drumeţii, momente în care natura se va dezvălui în toată splendoarea sa. Deloc de neglijat sunt traseele cu sănii trase de cai sau de câini special antrenaţi, o activitate foarte plăcută şi în acelaşi timp o experienţă inedită.
O zi perfectă nu s-au putea încheia decât la unul dintre restaurantele din zonă, locuri care servesc preparate delicioase din minunata gastronomie franceză. Felurile de mâncare alese nu ar mai fi aceleaşi în lipsa unui pahar de vin ce completează perfect gustul preparatelor. Franţa este cunoscută în întreaga lume pentru gastronomia sa unică şi vinurile obţinute prin procedee secrete şi ar fi păcat să nu profiţi de aromele îmbietoare ale acestora.
Frumoasa staţiune din inima Alpilor francezi a primit, de-a lungul timpului, numeroase premii, fiind catalogată drept “Cel mai bun ski resort al lumii” sau “Cea mai scumpă staţiune de ski de pe Pământ”. Este adevărat că o vacanţă în Thorens se ridică cel puţin la câteva mii de euro, dar experienţa este una singură!