Ljubljana este capitala dar și cel mai mare oraș al Sloveniei cu aproximativ 280.000 de locuitori. Un loc care, de-a lungul secolelor a primit influențe culturale și sociale din trei direcții distincte: lumea slavă, cea germanică și bineînțeles cea latină. Iar cât privește originea numelui Ljubljana, există foarte multe discuții.
Unii consideră că acesta are legătură cu titulatura de Laibach sub care orașul a fost cunoscut până în 1918 în timp ce alții (cei mai mulți) susțin ideea că ar fi vorba de o extensie sau o derivare a termenului slav Ljub care înseamnă a iubi.
Nici sigla orașului, vestitul Dragon Ljubljana, nu a scăpat de ceva discuții cu privire la originea sa. Povestea spune că în vremuri de legendă, argonauții, vestiții călători greci, întorcându-se acasă cu Lâna de Aur, s-au oprit cam pe unde e azi orașul. Aici Iason, liderul lor, a doborât în luptă un monstru, devenit dragonul de pe stema de azi. Totuși, cercetătorii dau ca mult mai probabilă ideea că bestia a fost adoptată ca un simbol de la Sf. Gheorghe, omorâtorul dragonului și patronul protector al orașului Ljubljana.
Climatul de aici este unul oceanic cu ușoare accente subtropicale și caracteristici continentale ce se manifestă mai ales în verile călduroase și iernile moderat de reci. În medie, iulie și august sunt cele mai calde luni cu temperaturi de până în 30 de grade Celsiul iar ianuarie este cea mai ”răcoroasă” lună în care mercurul din termometre coboară la 0 grade. Însă Ljubljana mai este cunoscută și pentru zilele sale cețoase de toamnă. Deci, cunoscând aceste lucruri, este indicat să vizitați capitala Sloveniei cu precădere în lunile de vară.
Arhitectura din Ljubljana este un mix foarte interesant de vechi și nou, cu un centru istoric excelent conservat și clădiri noi și moderne ce apar spre periferiilor orașului. Ceea ce ne interesează însă este arhitectura clasică, o parte din clădiri fiind păstrate încă de pe vremea Imperiului Roman în timp ce foarte multe construcții datează din Evul Mediu. Interesant este că după un mare cutremur din 1511, reconstrucția orașului a fost făcută într-un stil baroc de sorginte italiană. În timp ce, în 1895, un alt cutremur a ras parte din edificii, care au fost ulterior reconstruite în stil vienez. Astfel, Ljubljana este una din puținele capitale europene unde se poate observa o asemenea bogăție de stiluri într-un spațiu relativ limitat.
Atracții turistice în Ljubljana
Piața centrală a orașului sau Piața Prešeren este vizitată de foarte mulți turiști, nu doar pentru frumusețea ei ci și pentru că aici se află una dintre cele mai importante biserici franciscane din Europa de Est. Aceasta a fost ridicată între 1646 și 1660, fiind o înlocuitoare a fostei biserici gotice ce exista înainte pe acest amplasament. Actuala basilică este construită într-un stil baroc timpuriu cu o singură navă.
Foarte interesant este și Castelul Ljubljanam, o construcție medievală cu influențe gotice și renascentiste, așezat pe vârful Dealului Castelului din centrul orașului. El a fost ridicat în secolul XII și a servit ca reședință pentru ducii locali. Azi însă, el reprezintă un important obiectiv turistic, în 2006 fiind inaugurat un funicular ce face legătura dintre oraș și castel.
Catedrala din Ljubljana, cunoscută și drept Catedrala Sf. Nicolae, este ușor de recunoscut datorită domului de culoare verde și celor două turnuri ale sale. Pentru a o descoperi, trebuie să vă îndreptați spre piața Chiril și Metodiu, în apropierea pieței centrale a orașului. Este o construcție foarte interesantă ce a fost ridicată între 1701 și 1706 folosind o arhitectură de inspirație barocă cu două capele laterale ce, alături de corpul principal al bisericii, formează o cruce latină.
Pentru amatorii de cumpărături, Nebotičnik este unul dintre cele mai importante centre comerciale, o clădire cu 13 etaje ce se ridică la 70 m înălţime şi se laudă cu o arhitectură de inspiraţie neoclasică şi art-deco. În general, clădirea Nebotičnik este folosită de mai multe companii ca sediu central dar la parter și la primul etaj există numeroase magazine. În plus, la ultimul etaj se află un bar și o terasă de observație de unde se poate vedea mai tot orașul.
Verde pentru Ljubljana
Un aspect foarte interesant al acestui oraș este că nu duce lipsă de locuri cu verdeață. Cel mai mare parc al urbei este Tivoli. Acesta a fost conceput în 1813 de un inginer francez pe nume Jean Blanchard dar între timp el a mai fost extins. Însă numele, inspirat de grădinile Tivoli pariziene, i-a rămas. De asemenea, între 1921 și 1939, au fost făcute modificări de aspect ale parcului de către arhitectul sloven Jože Plečnik care a transformat zona centrală a grădinii într-un frumos loc de promenadă. Iar dacă ajungeți pe aici, nu trebuie să pierdeți din vedere cele câteva puncte de interes: Castelul Tivoli, Muzeul Național de Istorie Contemporană și Sala Sporturilor.
Un alt spațiu verde foarte interesant este Grădina Botanică Universitară. Aceasta se întinde pe două hectare și jumătate, fiind un important punct de interes pe harta orașului Ljubljana. Aici sunt păstrate și cultivate peste 4500 de specii și subspecii de plante din care, circa o treime sunt endemice din Slovenia. O vizită aici se poate dovedi extrem de interesantă și chiar educativă pentru că grădina oferă o imagine de factură botanică a întregii Europe, asigurând un tur de câteva ore bune.
Nu în ultimul rând, nu uitați să vă rezervați timp pentru a vizita podurile din Ljubljana: Podul Triplu, Podul Dragonului sau Podul Trnovo, pentru a menționa doar o parte din ele. Majoritatea sunt foarte vechi și au o arhitectură superbă ce se îmbină de minune cu celelalte construcții din centrul orașului.