Indianapolis este capitala statului Indiana și, deși nu e una din primele 10 mari metropole ale Americii, reprezintă totuși o importantă atracție turistică în regiune. Însă orașul mai are o conotație foarte importantă pentru fanii sporturilor auto deoarece aici se află Indianapolis Motor Speedway, pistă celebră pentru că pe ea se organizează anual campionatele Indy 500 și Allstate 400. Deci o vizită în această metropolă va fi mai mult decât interesantă iar azi ne-am propus să vă arătăm ce e de văzut în Indianapolis.

Memorialul 9-11
Memorialul 9-11

Este interesant de remarcat că, spre deosebire de multe alte capitale statale și orașe importante din SUA, numele Indianapolis nu reprezintă altceva decât titulatura statului Indiana, combinată cu cuvântul ”polis” provenit din limba greacă și care tradus înseamnă oraș. Și dacă ar fi să ne luăm după începuturile sale, viitoarea metropolă ar fi putut la fel de repede cum s-a născut pentru că întemeietorii săi nu au realizat faptul că White River, principala curgere de apă din zonă este aproape imposibil de navigat și prin urmare importanța sa comercială este aproape nulă. Dar Indianapolis a învățat să se adapteze și astfel, a ajuns azi să fie numit ”Intersecția Americii”.

Mousetrap bar & grill pentru toți pasionații de curse din Indianapolis
Mousetrap bar & grill pentru toți pasionații de curse din Indianapolis

Cu o climă caldă pe timpul verii și ierni specifice regiunii vestice a Americii, orașul este un adevărat magnet pentru turiști indiferent de sezon. Iar la asta contribuie desigur și faptul că aici se intâlnesc autostrăzile 65, 69, 70 și 74. Însă în ciuda aparențelor, acestea nu sunt interconectate direct, așa că majoritatea celor ce trec pe aici trebuie să se oprească măcar puțin prin Indianapolis sau cel puțin să traverseze orașul. Dar chiar dacă nu aveți mașină, posibilitățile de transport sunt foarte bune. De la autobuz și taxi la biciclete, metropola este excelent construită astfel încât să permită accesul ușor în orice regiune a sa fără probleme.

Indy Dancers Club
Indy Dancers Club

Locuri de vizitat în Indianapolis

Metropola are o bogăție de monumente și memoriale dedicate în special Războiului Civil American dar și militarilor căzuți în Primul și al Doilea Război Mondial: Indiana War Memorial, Congressional Medal of Honor Memorial sau Soldiers’& Sailors’ Monument. Însă în acelați timp, orașul este marcat și de alte edificii deschise vizitării: Catedrala Scoțiană, Indiana State Capitol ori Garfield Park Conservatory & Sunken Garden, unde puteți vizita o superbă grădină în stil european ce își schimbă aranjamentele mereu în funcție de sezon.

Calificările pentru una din cursele de pe circuitul din Indianapolis
Calificările pentru una din cursele de pe circuitul din Indianapolis

Pe de altă parte, Indianapolis este un important centru cultural și artistic. Aici vă așteaptă peste 10 muzee și cam tot atâtea galerii de artă unde intrarea, deși este cu plată, prețurile sunt mai mult simbolice. Este așadar important să vă gândiți la un traseu care să acopere cât mai multe obiective turistice în timpul pe care îl aveți la dispoziție. Și desigur, dacă puteți să vă programați vizita astfel încât să coincidă cu campionatele sportive de aici, veți vedea un Indianapolis plin de viață și mult mai aglomerat decât de obicei.

Biblioteca din Indianapolis
Biblioteca din Indianapolis