Garmisch-Partenkirchen, încântătoarea stațiune de la poalele Alpilor Răsăriteni

Garmisch-Partenkirchen, încântătoarea stațiune de la poalele Alpilor Răsăriteni

Garmisch Partenkirchen, Germania
Garmisch Partenkirchen, Germania / Foto: www.fiboni.com

Garmisch-Partenkirchen este un mic orășel de munte aflată în sudul Germaniei, la poalele Muntelui Zugspitze, Alpii Răsăriteni, cel mai înalt de pe teritoriul acestei țări minunate, cu altitudinea maximă de 2961 de metri. Aflată chiar la granița cu Austria, această regiune este dominată de farmecul unic al unui orășel de munte unde domină liniștea și relaxarea, acel loc unde poți vedea cum tradițiile și obiceiurile au rămas neschimbate de sute de ani. Principala ocupație a locuitorilor de aici este creșterea animalelor, însă contrar aparențelor, Garmisch-Partenkirchen este o stațiune montană de primă clasă, bine modernizată după ultimele standarde în domeniu.

Peisajele de vis te vor face să revii!
Peisajele de vis te vor face să revii! / Foto: triptease.com

În trecut, această stațiune minunată de astăzi era doar un loc pentru o serie de triburi care s-au refugiat în zonă, însă a devenit treptat o regiune iubită de turiștii din întreaga lume. Zona este foarte ușor de accesat, ea se află la doar 80 de minute distanță de Munchen, asta dacă alegi să mergi cu trenul.

Clădirile pictate sunt o amprentă a zonei
Clădirile pictate sunt o amprentă a zonei / Foto: whenonearth.net

Primul lucru care atrage atenția este arhitectura specific bavareză, fațadele pictate cu imagini colorate înfățișează scene regionale, pastorale saureligioase.

Străduțele pietruite sunt vechi de sute de ani
Străduțele pietruite sunt vechi de sute de ani / Foto: http://widehdwalls.com

Străduțele înguste, pietruite au rămas nechimbate de sute de ani, toate renovările care s-au efectuat în orășelul de poveste au respectat arhitectura inițială a zonei.

Pârtii de ski, unul dintre motivele pentru care turiștii vizitează zona
Pârtii de ski, unul dintre motivele pentru care turiștii vizitează zona / Foto: diewerkbank.com

Stațiunea poate fi vizitată în orice anotimp al anului, în timpul sezonului cald, verdele contrastează într-un mod plăcut cu crestele montane încă acoperite cu zăpadă, în timp ce iarna îmbracă totul în alb imaculat. Regiunea este mult mai aglomerată în timpul iernii, asta pentru că există mai multe puncte de atracție, în special sporturile de iarnă care sunt o încântare pentru adepții aventurilor pe zăpadă. În regiune există multe pârtii de ski, bine marcate marcate în funcție de gradul lor de dificultate, iar iluminatul nocturn permite sesiunile de ski în timpul nopții.

Există mai multe puncte strategice de unde poți admira întreaga regiune
Există mai multe puncte strategice de unde poți admira întreaga regiune / Foto: www.snowplaza.de

Există și pârtii de săniuș perfecte pentru cei care nu vor să se aventureze prea mult, în general acestea sunt pline de familii cu copii a căror veselie întregește peisajul. După ce ai petrecut destule ore pe pârtiile din regiune, a venit momentul să te îndrepți spre restaurantele din zonă, acolo unde se servesc tot felul de specialități germane absolut delicioase. Gastronomia germană este una vastă, bazată în general pe carne asezonată cu legume proaspete. Dacă ajungi în frumoasa stațiune de la poalele muntelui trebuie să încerci neaparat un covrig bavarez, renumit deja în întreaga lume.

De sus, priveliștea este cu totul și cu totul diferită
De sus, priveliștea este cu totul și cu totul diferită / Foto: www.snowplaza.de

Dacă ajungi în Garmisch-Partenkirchen nu uita de potecile de munte din jur, te acolo vei avea parte de o priveliște de ansamblu a întregii regiuni. Mai poți opta pentru un tur complet cu telecabina, de acolo panorama este uimitoare!