Una dintre cele mai frumoase regiuni de pe teritoriul Marii Britanii este localizată în partea de sud-vest a statului, fiind de fapt o peninsulă mărginită la nord şi la vest de Marea Celtică, în partea de sud de Canalul Englez şi la est de Râul Tamar. Acest loc de poveste ce înglobează atâtea forme de relief, atrage ca un magnet turiştii din întreaga lume, pentru că datorită prezenţei lor pot practica multe activităţi interesante. Zona este binecuvântată cu peisaje dintre cele mai sălbatice, plaje incredibil de frumoase, regiuni perfecte pentru drumeţii în natură.
În trecut, Cornwall era renumit printre cei care practicau mineritul, agricultura sau pescuitul, terenurile fertile şi apele ce înconjoară peninsula au creat dintotdeauna un cadru propice pentru derularea acestor activităţi. Îndeletnicirile străvechi sunt acum istorie, dar zonele miniere străvechi sunt protejate de Patrimoniul Mondial UNESCO şi de autorităţile engleze. Una dintre cele mai distincte şi izolate zone din Regatul Unit este acum una dintre cele mai populare destinaţii de vacanţă din întreaga lume. Climatul cald, litoralul lung, peisajele uimitoare, dar şi patrimoniul celtic divers explică de ce această regiune este atât de apreciată.
Cele mai multe dintre atracţiile turistice pe care zona le poate oferi sunt concentrate în jurul oraşelor sau în micile localităţi, regiuni care mai păstrează chiar şi acum inconfundabilul farmec celtic. Cele mai bune plaje se află în Bude, zonă care emană din plin acel spirit relaxat intens căutat de către turişti. Plajele înguste, dar foarte prietenoase sunt perfecte atât pentru sesiuni îndelungate de bronzat, dar sunt apreciate mai ales de surferii dornici să se aventureze în valuri. Regiunea nu este scumpă şi deloc pretenţioasă, însă facilităţile oferite sunt bune.
O bună parte dintre turişti apreciază zona mai ales pentru peisajele care îţi taie răsuflarea, dar trebuie să ştii că la acest capitol, regiunea este cu mult mai uimitoare. Aici se află o fabuloasă colecţie de plante provenite din întreaga lume, concentrate în două domuri transparente, zona este cunoscută sub numele de The Eden Project. Cu scopul de a privi peisaje uimitoare, îţi mai poţi îndrepta atenţia şi spre The Lost Gardens of Heligan, un complex imens de pereţi de flori şi grădini de legume alese. Imensa grădină ocupă nu mai puţin de 80 de hectare, o suprafaţă uriaşă ce constituie un Colţ de Rai.
Mai multe edificii şi muzee îţi vor arăta că zona are o istorie îndelungată, dar mai ales presărată cu evenimente importante. Unul dintre cele mai distinctive edificii este Castelul Tintagel, locul unde s-a născut Regele Arthur şi în acelaşi timp castelul medieval unde au locuit cei mai importanţi regi din Cornwall. Muzeul Naţional Maritim, Teatrul Minack sau Palatul Prideux sunt alte clădiri-monument de o valoare incontestabilă.
Nu poţi pleca de aici fără să te bucuri de gastronomia tradiţională a zonei, devenită deja celebră pentru preparatele unice pe bază de fructe de mare. Se spune că în Cornwall se regăseşte cea mai bogată şi mai distrinctivă bucătărie din Marea Britanie, o sumedenie de specialităţi regionale deosebite.