Piatra Neamț este eun orășel din Nordul Moldovei unde îți poți încărca bateriile cu energie pozitivă inspirând aerul curat de munte. Piatra Neamț este refugiul ideal pentru un weekend relaxant și diversificat.
Piatra Neamț – Perla Moldovei
Piatra Neamț este reședința de județ a județului Neamț, situat în Nord-Estul României. Datorită reliefului muntos și a frumuseții cadrului natural în care se află, orașul este considerat Perla Moldovei. În ultimul timp, orașul a cunoscut o dezvoltare economică notabilă, drept pentru care a fost declarat reședința Regiunii de Dezvoltare Nord-Est. Acest lucru a atras după sine și creșterea numărului de turiști care aleg această zonă drept destinație de vacanță.
Ce e de făcut în Piatra Neamț
Zona în care se află orașul este foarte ofertantă din punct de vedere turistic întrucât aici vei găsi o pârtie de ski, un ștrand, telegondola, muzee, lacuri limpezi, câteva biserici și numeroase restaurante, baruri și cafenele. Vei constata că orașul te va fascina mai mult decât ți-ai imaginat și că nu trebuie să mergi neapărat în marile orașe ale lumii pentru a avea parte de un pic de cultură, relaxare și distracție într-un cadru deosebit.
Plimbare spre munte cu telegondola
Telegondola din Piatra Neamț este un punct de atracție atât pentru cei care vin în vizită în acest oraș cât și pentru locuitorii zonei. Și pe bună dreptate, căci panorama asupra orașului și asupra Muntelui Cozla este superbă! Traseul începe la Gara municipală și se încheie pe Muntele Cozla, la pârtia de ski. Aici vei găsi o pârtie artificială dotată cu un telescaun modern pentru a te bucura câteva ore de aer curat și zăpadă.
Cu mic, cu mare la Parcul Zoologic
Parcul Zoologic din Piatra Neamț este amplasată la baza muntelui Cozla și găzduiește diferite specii de animale precum urși, lupi, căprioare, vulpi, cerbi și păsări. Te vei îndrăgosti pe loc de veverițele jucăușe care îți dau târcoale în căutare de nuci sau alune.
În Parcul Zoo este amenajat și un spațiu de joacă pentru copii, iar pentru cei mai mărișori de vârstă, o terasă cu bănci unde să își poată odihni picioarele. Deși, Parcul nu este atât de mare, vizita în acest loc, te va umple de bună dispoziție și de un sentiment profund de relaxare.
Fântâna Arteziană Muzicală din Parcul Tineretului
Seara poți face o plimbare în Parcul Tineretului pentru a te relaxa în fața Fântânii Arteziene Muzicale. Atmosfera creată de apa care țâșnește pe ritmul muzicii și combinația de culori, este deosebit de plăcută și relaxantă. Deși nu are un design foarte sofisticat, fântâna oferă un spectacol impresionant. Perdele de apă se înalță ritmat spre cer în culorile curcubeului, asemeni unui dans mistic.
Lacul Bâtca Doamnei
Ajuns la Lacul Bâtca Doamnei, te vei detașa de tot ceea ce înseamnă aglomerație urbană și te vei relaxa admirând numeroase specii de păsări ce poposesc pe luciul apei limpezi. Lacul de 3,2 kilometri lungime, este micul paradis al păsărilor migratoare care iernează aici, spre încântarea trecătorilor. Vei face câteva poze de colecție!
Alte obiective turistice din Piatra Neamț pe care le poți bifa ar fi Baza hipică „Virgil Bărbuceanu” unde poți admira exemplare minunate de cai de rasă, Curtea Domnească, Muzeul de Etnografie și Muzeul Cucuteni sau Turnul lui Ștefan de unde poți admira întreg orașul de sus. Și Cheile Bicazului sunt foarte aproape și nu ar fi rău să faci un drum până acolo.
Dacă te decizi să mergi într-un weekend în Piatra Neamț, îți mai spun că la Cofetăria Central vei mânca cea mai bună prăjitură ever, la Casablanca vei savura o cafea excelentă, de distrat se ocupă cel mai bine Chaplin’s sau Tequila iar Central Plaza Hotel oferă cea mai bună variantă de cazare.
Drum bun!