Hanoi este capitala Vietnamului și de asemeni al doilea cel mai mare oraș, un amestec fascinant între Est și Vest, o combinație inedită de elemente chino-vitnameze completate perfect de cele franceze. În această perioadă Hanoi trece printr-o uriașă dezvoltare a edificiilor, zi de zi se înalță fel de fel de zgârie-nori care domină orizontul capitalei vietnameze.
De obicei, marile capitale ale lumii sunt locuri unde există lucruri inedite pentru fiecare turist în parte, iar Hanoi nu face excepție. Orașul este potrivit pentru vizitatorii de toate vârstele, Hanoi fiind locul ideal pentru tineri, familii cu copii și chiar bătrâni. Străzile orașului sunt o adevărată comoară, la fiecare pas se regăsesc muzee, vestigii și spații verzi surprinzătoare.
Mausoleul Ho Chi Minh este unul dintre cele surprinzătoare edificii din Hanoi, fiind o structură impunătoare cu o înălțime de aproape 22 de metri. Clădirea a fost inspirată de Mausoleul lui Lenin din Moscova, dar încorporează elemente distincte de arhitectură vietnameză. Acoperișul înclinat, interiorul cu gri, negru și piatră șlefuită de culoare roșie, transformă construcția într-o clădire unică, o amprentă vie a Președintelui Ko Chi Minh. Corpul său este păstrat în holul central al mausoleului, acesta fiind protejat permanent de o gardă militară de onoare.
Mausoleul Ko Chi Minh este un spectacol în sine, dar deloc de neglijat sunt grădinile din jurul edificiului care includ peste 250 de specii diferite de plante. Vizitele străine sunt permise, însă trebuie respectate câteva reguli de comportament. De asemeni, fotografiatul și filmatul în interior sunt strict interzise.
Religia vietnamezilor este constiuită dintr-o relație specială cu divinitatea, iar acest lucru se reflectă în numărul templelor de rugăciune care există în Hanoi. Templul Literaturii a fost fondat în anul 1070, fiind de fapt prima universitate din Vietnam. Curtea are numeroase table din piatră, iar pe fiecare dintre ele sunt scrise sute de nume ale absolvenților care i-au trecut pragul. Deloc de neglijat este Ngoc Son Temple, un templu care se extinde spre lacul din oraș, cu mici terenuri atractive care afișează istoria și cultura Vietnamului. Punctul de atracție sunt broaștele țestoase gigant, unele dintre ele chiar mumificate. O multitudine de turiști vizitează zilnic Templul Ngoc Son, vei rămâne chiar uimit de faptul că zona este în permanență arhiplină.
Dacă ești adeptul plimbărilor îndelungate, atunci trebuie să vizitezi neaparat Lacul Hoan Kiem. Acesta este locul unde vietnamezii adoră să se relaxeze, să citească, sau să practice diverse sporturi. Zona este foarte plăcută atât dimineața cât și seara, dar apusul de soare este momentul-cheie al zilei.
Așadar, Hanoi este un oraș splendid, locul care câștigă tot mai mult teren pe harta turistică a lumii. Milioane de turiști străini vizitează anual Hanoi și mulți dintre ei rămân uimiți de frumusețile orașului.