Simbol al independenței americane, Statuia Libertății întâmpină călătorii la intrarea în portul New York încă de la finele secolului trecut. O construcție colosală, ridicată în stil neoclasic si a cărei simbolistică depășește ceea ce se poate înțelege la prima vedere. Căci pentru a putea înțelege pe deplin rostul cu care a fost ridicată Statuia Libertății, trebuie să știm câteva detalii despre nașterea națiunii americane.
Autorul statuii, Frédéric Auguste Bartholdi a gândit acest monument ca un dar din partea poporului francez către cel american, ca o comemorare a Independentei Americii, luptă la care luaseră parte și trupe franceze trimise de pe Vechiul Continent. Insa sursa de inspirație a lui Bartholdi se crede că ar fi un comentariu a politicianului și profesorului de drept Édouard René de Laboulaye, care în 1865 că orice monument ce ar fi ridicat în cinstea independenței obținute de americani ar trebui să fie un proiect conceput împreună cu poporul francez.
Totuși, ideea nu s-a materializat prea curand pentru că Franța nu se afla într-un context politic prea favorabil iar fondurile necesare pentru o asemenea intreprindere nu erau deloc puține.
Statuia Libertății între Paris și New York
Cu toate acestea Bartholdi s-a ambiționat și a reușit ca în cadrul Centennial Exposition ce a avut loc în Philadelphia în 1876, să expună brațul finalizat al monumentului intitulat Statuia Libertății, iar din 1876 pânâ în 1882, acesta a fost expus madison Square Park din New York. În acest fel se spera ca americanii să se implice și să sponsorizeze proiectul, mai ales având în vedere că înțelegerea dintre cele două țări era că francezii vor construi monumentul dar americanii trebuiau să ridice postamentul impresionant pe care Statuia Libertății ar fi urmat să stea.
Atunci când s-a ales modelul pentru viitoarea statuie, Bartholdi și Laboulaye au avut de ales între două modele feminine foarte apreciate de americani: Columbia și Liberty. Prima era o personificare feminină a Americii așa cum Brittania era pentru britanici și Marianne pentru francezi iar a doua o reinterpretare a zeiței romane Libartas, asociată cu libertatea. Însă în final varianta aleasă a fost una elegantă și simplă în care Lady Liberty calcă pe un lanț rupt ținând în mâna dreaptă torța progresului iar în stânga o piatră a Legii pe care este trecută ”JULY IV MDCCLXXVI”, data semnării Declarației de Independență.
Deși lucrul la corpul statuii, construit pe un schelet proiectat de Gustave Eiffel, evolua destul de bine, peste Ocean, americanii aveau probleme în strângerea fondurilor pentru ridicarea piedestalului pe care aceasta urma să stea. Așa că la ceva timp dupa ce s-a decis ca amplasarea monumentului să se facă pe Insula Bedloe (acum Liberty Island), mai multe strângeri de fonduri au fost realizate, cea mai cunoscută fiind cea a lui Joseph Pulitzer care i-a încurajat pe americani să doneze cât de puțin, publicând povești impresionante despre oameni de origine modestă care au dat chiar și câțiva cenți pentru ridicarea Statuii Libertății.
În luna iunie a anului 1885, vasul francez Isère aducea la New York statuia, dezasamblata, urmând ca aproape un an mai târziu, odată cu finalizarea piedestalului, aceasta să fie asamblată și ridicată pe actualul său amplasament.
Interesant este că, deși inițial Statuia Libertății avea o culoare roșiatică dată de cuprul din care era construit corpul exterior, odată cu trecerea timpului, fiind expusă aerului oceanic și intemperiilor, statuia a căpătat nuanța verzuie pe care o știm cu toții azi. Însă chiar și așa, ea s-a transformat într-un ”far al speranței” pentru toți emigranții ce au sosit aici în deceniile următoare, fiind prima ce îi întâmpina la intrarea în portul New York.
