Fiecare popor în parte are tradiţiile, obiceiurile şi petrecerile sale, însă cu adevărat uimitor este faptul că unele dintre ele au devenit renumite în întreaga lume. Oktoberfest(“Sărbătoarea lui octombrie”) este una dintre cele mai mari serbări populare din întreaga lume, apărută iniţial în Munchen şi preluată mai apoi de mai toate continentele lumii. Astăzi, Oktoberfest este sărbătorit în întreaga lume, fiind un festival caracterizat de multă veselie şi bună voie.
Istoria Festivalului Oktoberfest este una îndelungată, ideea de a petrece în acest fel provenind de la un ofiţer bavarez, care a propus ca pe data de 17 octombrie 1810 să aibă loc o frumoasă cursă de cai. Evenimentul avea să-i sărbătorească pe Prinţul Ludovic I al Bavariei şi Prinţesa Therese von Hildburghausen care se căsătoreau. Prinţesa a fost cea care a denumit sărbătoarea Oktoberfest, de la an la an festivalul devenind celebru în toată lumea.
Uşor, uşor edilii oraşului s-au ocupat de organizarea anuală a festivalului, momente în care participanţii se delectează cu partide de bowling, momente artistice, curse de cai şi multe altele. Oktoberfest nu ar mai avea acelaşi farmec în lipsa berii, fiecare festival debutează cu defilarea firmelor participante care îşi transportă butoaiele cu bere în căruţe trase de cai. Mai târziu, în anul 1885, apar primele meniuri clasice, jumătăţi de pui sau raţă servite cu covrig munchenez. Anul 1892 marchează un eveniment important în istoria Oktoberfest, apare prima halbă de bere din sticlă, devenită astăzi cel mai căutat suvenir la Oktoberfest.
Festivalul bavarez se sărbătoreşte astăzi pe întreg teritoriul Germaniei, însă popularitatea evenimentului s-a extins şi pe alte continente. Există festivaluri cu acelaşi nume în SUA, Canada, Brazilia, China, Australia şi chiar Thailanda. Deşi nu este sărbătorit identic, Oktoberfest are un farmec aparte şi pe celelalte continente, fiind caracterizat de bucurie, relaxare, distracţie şi voie bună. Paradele, muzica, dansul sunt pe placul participanţilor, Oktoberfest ţine de obicei câteva zile şi câteva nopţi, evenimentul finalizându-se undeva în zorii zilei.
La momentul actual, Oktoberfest se sărbătoreşte şi în ţara noastră, celebrul festival se organizează în oraşele mari, aşa cum sunt Braşov, Bucureşti sau Timişoara. Mii de oameni petrec în România în timpul Oktoberfest, au loc concerte şi diverse concursuri distractive.
Oktoberfest poate fi denumit şi festivalul recordurilor, chiar şi cifrele arată că Oktoberfest este foarte îndrăgit în întreaga lume. Statisticile realizate în Munchen arată că 30% din producţia anuală de bere se consumă la Oktoberfest, iar anul 1901 este unul al recordurilor atunci când un domn a consumat 10 halbe de bere la un litru. Probabil că astăzi se consumă şi mai multă bere, dar nimeni nu le mai ţine numărul pentru că toată lumea se distrează!