Keukenhof, cunoscut de asemeni și sub denumirea de “Grădina Europei”, este cea mai mare grădină de flori din întreaga lume. Keukenhof este de fapt o mica regiune cultivată cu flori multicolore, acesta se află în Regiunea Lisse din Olanda. Potrivit site-ului oficial, în Parcul Keukenhof se plantează anual peste 7 milioane de bulbi de flori, pe o suprafață totală care depășește 32 de hectare. Momentul în care plantele înfloresc este unul magic, milioanele de lalele multicolore crează un cadru de poveste.

Turiștii adoră să se plimbe pe aleile cu flori
Turiștii adoră să se plimbe pe aleile cu flori / Foto: http://wallpaperswiki.org

Keukenhof este deschis vizitelor turistice începând cu luna martie, undeva până în mai. Cea mai bună perioadă de a vizita zona pare a fi luna aprilie, dar totul depinde de avertizările meteorologice din fiecare an. Luna aprilie este, de regulă, momentul în care plantele înfloresc, zona fiind apreciată de către turiștii din întreaga lume.

Imagini de vis din Keukenhof
Imagini de vis din Keukenhof / Foto: http://hqwallbase.com

Keukenhof a fost în secolul al XV-lea un teren de vânătoare, locul unde se întâlneau cei mai pricepuți vânători din Țările de Jos. Totuși, pe terenurile fertile din zonă au început să se planteze câteva flori care aveau să înfrumusețeze camerele Prințesei Jacqueline. Cultivatorii de flori și-au păstrat acest obicei de a planta lalele în Parcul Keukenhof și după moartea prințesei, scopul principal fiind acela de a vedea cum se transformă în timp diverse specii de lalele. De aici a pornit ideea de a crea un parc al lalelelor în anul 1942, dar nimeni nu s-a gândit atunci că proiectul va lua această amploare.

7 milioane de bulbi de flori sunt plantați în fiecare an
7 milioane de bulbi de flori sunt plantați în fiecare an / Foto: http://hdwallpapersbase.com

Astăzi, Parcul Keukenhof este apreciat de către turiștii din întreaga lume, dar și de fotografii care pot poza natura în ipostaze inedite. Zona este superbă, mulți vizitatori se mai miră încă de numărul uriaș de flori, dar să nu uităm: Țările de Jos exportă anual un volum uriaș de flori, fiind cel mai mare exportator din întreaga lume. Keukenhof este un ansamblu impresionant de grădini construite în diverse stiluri, unele istorice, altele de apă, toate de o frumusețe uimitoare.

În Grădinile din Keukehof se regăsesc numeroase specii de flori
În Grădinile din Keukehof se regăsesc numeroase specii de flori / Foto: http://beauty-places.com

Totuși, lalelele sunt cele care domină orizontul din Keukenhof, iar așteptările turiștilor sunt depășite de numărul de flori colorate care înfrumusețează zona. Regiunea este înconjurată de proprietăți private, cultivate tot cu lalele, dar vizitarea acestora nu este inclusă în prețul biletului de la intrare.

Castelul Keukenhof
Castelul Keukenhof / Foto: http://en.wikipedia.org

Un alt punct de atracție este Castelul Keukenhof, o construcție veche, locul unde au loc diverse evenimente interesante. Spectacole de muzică clasică sau Târgul de Crăciun sunt foarte apreciate de către olandezi și nu numai. De-a lungul timpului, numeroase familii regale au vizitat Keukenhof și multe dintre aceste evenimente au fost deschise chiar de aceste fețe regale.

Aleile colorate atrag anual sute de mii de vizitatori
Aleile colorate atrag anual sute de mii de vizitatori / Foto: http://hdwallpapersbase.com

Așadar, Keukenhof este un loc de vis, este spațiul care adăpostește o sumedenie de specii de plante, care mai de care mai frumoase. Anual, peste un milion de turiști străini vizitează Grădinile din Keukenhof.