Clădirile verzi, extensii ale naturii

Clădirile verzi, extensii ale naturii

Căsuţă din lemn acoperită cu vegetaţie, Norvegia
Căsuţă din lemn acoperită cu vegetaţie, Norvegia / Foto: amazing-places.org

Arhitectura este un capitol dominat de inspiraţie şi pricepere, însă toate edificiile lumii exprimă personalitatea creatorului. Clădirile acoperite cu vegetaţie oferă un peisaj unic, acest mod inedit de a-ţi personalize clădirea a existat încă din cele mai vechi timpuri. Deschizătorii de drumuri nu au ştiut însă că edificiile lor vor deveni o emblemă a regiunii respective şi îi vor inspira şi pe ceilalţi. La început, oamenii şi-au acoperit casele cu diverse specii de plante agăţătoare pentru a crea un cadru izolat, pentru a-şi proteja imobilul de ploaie şi factorii externi, ajungându-se astfel la un aspect unitar şi mult mai plăcut.

Aceste case nu fac decât să creeze o imagine unitară
Aceste case nu fac decât să creeze o imagine unitară / Foto: ultima0thule.blogspot.com

Acoperişurile verzi au apărut pentru prima data în localităţile mici din nordul Scandinaviei, însă trendul s-a extins rapid, ţară care a preluat imediat acest obicei încântător a fost Germania, primele locuinţe personalizate în acest fel apărând în anul 1960. La momentul actual, 10 % din clădirile de pe teritoriul Germaniei sunt acoperite cu vegetaţie, obiceiul s-a extins chiar şi în Statele Unite ale Americii, în timp ce mai toate ţările din Europa au pus mare accent pe înverzirea oraşelor.

Casă îmbrăcată în iederă, România
Casă îmbrăcată în iederă, România / Foto: >a href =”http://www.panoramio.com”> http://www.panoramio.com

Deşi acest design special pare a fi specific ţărilor nordice, el a fost preluat cu success şi în alte regiuni, având acelaşi efect de calm absolut. Chiar şi marile oraşe ale lumii au adoptat trendul clădirilor verzi, metropole ca San Francisco sau Atena îmbină într-un mod plăcut arhitectura verde cu zgârie norii sau edificiile istorice.

Clădire din Franţa
Clădire din Franţa / Foto: www.dezeen.com

Deşi trendul edificiilor verzi există în mai multe regiuni de pe Pământ, fiecare casa, fiecare construcţie are ceva unic, asta pentru că există o mulţime de specii de plante ce pot împodobi acoperişurile. Unele sunt verzi, altele sunt ruginii sau chiar maronii, însă toate de o frumuseţe memorabilă. Unii oamenii optează strict pentru împodobirea acoperişului, însă alţii adoră efectul plantelor agăţătoare şi le extind chiar şi pe pereţi, lăsând doar geamurile să arate că acolo este o casa.

Aceste edificii sunt o extensie a naturii
Aceste edificii sunt o extensie a naturii / Foto:

Micile detalii chiar fac diferenţa, iar edificiile împodobite cu vegetaţie au un aspect deosebit şi cu siguranţă atrag atenţia tuturor trecătorilor. Dacă vrei să îţi transformi casa într-o locuinţă verde, trebuie să ştii că procedeul este destul de costisitor şi există mai multe etape de parcurs. În primul rând, în funcţie de locul în care te afli, trebuie să alegi speciile de plante ce vor deveni principalul punct de atracţie al locuinţei tale. Abia după ce le îngrijeşti cu grijă se vor transforma într-un strat aproape impermeabil, de o frumuseţe uimitoare.

Edificiile verzi au devenit deja o emblemă pentru mai multe ţări ale lumii, iar această manieră de a-ţi înfrumuseţa propria casă este într-o continua extindere.