Alcazar din Segovia, Castelul Cenuşăresei

Alcazar din Segovia, Castelul Cenuşăresei

Castelul Alcazar din Segovia, Spania
Castelul Alcazar din Segovia, Spania / Foto: blogs.hazteoir.org

Spania este o ţară cu totul şi cu totul specială, un teritoriu care uimeşte cu regiunile sale alcătuite dintr-o multitudine de obiective turistice interesante. Castelul Alcazar din Segovia este cu siguranţă cel mai frumos castel al Spaniei, dar cu toate acestea construcţia de basm se află de secole în umbra obiectivelor turistice arhicunoscute. Edificiul a fost construit chiar în vechiul oraş Segovia, ridicându-se mândru pe un pisc stâncos, poziţie care îi conferă un farmec aparte.

Detaliile arhitecturale transformă castelul într-un edificiu unic
Detaliile arhitecturale transformă castelul într-un edificiu unic / Foto: rusintour.com

Castelul Alcazar din Segovia urmează forma unei nave şi a fost construit iniţial ca o fortăreaţă, zonă de supraveghere şi apărare a întregii regiuni. Devine mai târziu un palat regal, mai apoi închisoare, fiind transformat ulterior într-o academie militară de mare valoare. Primele documente atestă existenţa Castelului Alcazar din Segovia încă din anul 1120, însă dovezile arheologice demontrează că edificiul exista încă din Epoca Romană.

Camerele castelului încă mai sunt decorate cu obiectele originale
Camerele castelului încă mai sunt decorate cu obiectele originale / Foto: en.wikipedia.org

Astăzi, Castelul Alcazar din Segovia este mai înfloritor ca niciodată, un edificiu desprins parcă din poveşti care uimeşe vizitatorii cu arhitectura sa unică. Interiorul este la fel de armonios ca şi exteriorul, camerele sunt decorate cu ornamente preţioase şi decoaţiuni delicate, această muncă de fineţe a fost executată de către muncitorii arabi în timpul dominaţiei creştine din secolul al XIV-lea. Din păcate, interiorul original a fost grav avariat într-un puternic incediu care a avut loc în anul 1892, mistuind mare parte dintre valoroasele obiecte de artă. În anii ce urmează, se depun eforturi uriaşe pentru restaurarea parţială a interiorului, iar astăzi pot fi admirate în toată splendoarea lor Sala Ajimeces care adăposteşte numeroase obiecte de artă, dar şi Sala Regilor, dedicată tutror regilor care au condus Spania de-a lungul timpului.

De remarcat este şi forma deosebită a castelului
De remarcat este şi forma deosebită a castelului / Foto: objetivoextremadura.hoy.es

Castelul Alcazar din Segovia poate fi vizitat în orice perioadă a anului, mai mult decât atât, zona este şi foarte uşor de accesat. Din Madrid, porneşti într-un traseu de o oră şi un pic cu maşina şi imediat ajungi la această uimitoare piesă arhitecturală. Castelul Alcazar din Segovia se remarcă prin minunatele detalii arhitecturale şi se disting cu uşurinţă puternicele influenţe islamice.

Torre de Juan, o emblemă a castelului
Torre de Juan, o emblemă a castelului / Foto: guias-viajar.com

Turnurile, ferestrele mici, scările care te conduc spre diverse sectoare ale castelului denotă atenţia la detalii, Alcazar din Segovia fiind o adevărată inspiraţie pentru edificii ce aveau să se construiască mult mai târziu. Începând cu anul 1960 începe să se contureze timid grandiosul proiect Disney, moment în care arhitecţii magnificelor structuri caută surse de inspiraţie. Una dintre ele a fost, cu siguranţă, Castelul Alcazar din Segovia, dată fiind asemănarea izbitoare cu Castelul  Cenuşăresei din Walt Disney World. Desigur, nu a existat niciodată o confirmare precisă a acestui fapt, arhitecţii proiectului Disney declarând de fiecare dată că sursa lor de inspiraţie au fost castelele europene.

Poziţia castelului oferă privelişti deosebite ale Oraşului Segovia
Poziţia castelului oferă privelişti deosebite ale Oraşului Segovia / Foto: plus.google.com

În concluzie, Castelul Alcazar din Segovia este o adevărată capodoperă arhitecturală, un simbol al Spaniei şi cu siguranţă unul dintre cele mai frumoase castele din întreaga lume.