Mai puțin știut amatorilor de călătorii, Castelul Karoly se află în orașul Carei, destul de aproape de granița României cu Ungaria. Aici, în urmă cu aproape 600 de ani, Laszlo Karoly, un nobil local, a început un proiect ambițios de ridicare a unei case fortificate. O soluție necesară având în vedere atacurile otomane din zonă și o realizare ambițioasă ce ar fi urmat să îi crească prestigiul familiei.
Desigur, ceea ce putem admira astăzi în Carei este mult diferit de proiectul original. Asta pentru că în mod tradițional, urmașii din familiile nobiliare aveau obiceiul de a consolida și extinde construcțiile realizate de predecesori. Acesta a fost și cazul cu Castelul Karoli, motiv pentru care, în 1592, Karoly Mihaly a decis să îmbunătățească protecția casei ridicând ziduri solide în jurul locuinței principale, și intercalând din loc în loc bastioane de apărare. Și astfel s-a făcut trecerea de la o simplă casă întărită la un castel în toată regula.
Castelul Karoly, transformări prin istorie
Este interesant de remarcat cum că de-a lungul secolelor, Castelul Karoly a trecut prin foarte multe transformări fie datorită distrugerilor suferite, fie ca urmare a modificării situației politico-militare din zonă. Astfel în 1705, fortificația este puternic afectată de un asediu austriac care provoacă pierderi majore. La fel, spre finele secolului XVIII, după ce zona în care se afla castelul își pierde relevanța militară, Joseph Karoly se decide să dea un aspect mult mai pașnic domeniului său, demolând zidurile exterioare și acoperind șanțul exterior al cetății. În locul acestor construcții, în perioada următoare și-a făcut apariția un castel în stil baroc, o locuință încăpătoare cu peste 40 de camere pentru familia nobiliară și servitorii ei.
În anul 1834, un puternic cutremur distruge din nou bună parte din Castelul Karoly, o excelentă ocazie pentru noua generație de proprietari să investească în refacerea și completarea lui, adăugându-i încă un nivel și trei turnuri, totul ”învelit” într-un exterior în stil neogotic. Și deja, sărind peste secole am ajuns la forma finală a acestei construcții, cea care poate fi admirată și azi de toți cei ce vin aici. De fapt, astăzi, castelul Karoly adăpostește un muzeu de istorie, unul de științe ale naturii precum și o bibliotecă cu peste 80.000 de volume.
Castelul Karoly se mai remarcă și prin grădina sa deosebit de frumoasă. Născută la începutul anilor 1700, acest loc a fost amenanjat la început în cel mai pur stil baroc. Ulterior, la aproape 100 de ani distanță, familia Karoly a apelat la serviciile grădinarului peisagist Bode Gyorgy pentru a transforma domeniul exterior al castelului în ceva diferit. Bode a optat pentru un stil de parc englezesc și a adăugat o seră cu numeroase plante exotice, seră care mai există și azi. Aceste aspecte au determinat autoritățile să transforme zona într-un parc dendrologic protejat, cu atât mai mult cu cât aici există copaci plantați încă de pe 1810.
Castelul Karoly este unul din puținele muzee din țară cu program flexibil. De aceea, dacă ajungeți în Carei (aproape 600 de kilometri de mers cu mașina din București), veți putea aproape sigur să bateți la porțile castelului și vi se va deschide. Monumentul este unul ce se merită explorat și nu veți regreta timpul petrecut aici.