Canionul Tara, ţinutul uimitoarelor peisaje sălbatice

Canionul Tara, ţinutul uimitoarelor peisaje sălbatice

Canionul Tara, Muntenegru
Canionul Tara, Muntenegru / Foto: www.piccmontenegro.com

Muntenegru este ţara ce impresionează mai ales prin peisajele naturale deosebite, orizonturi montane greu de întâlnit în altă parte. Canionul Tara este unul dintre cele mai frumoase locuri naturale de pe Pământ, cel mai mare canion de pe teritoriul Muntenegrului, cu lungimea de 82 de kilometri şi cel mai adânc din Europa. Zona este parte a Patrimoniului Mondial UNESCO, o regiune intens protejată, dar şi apreciată de către vizitatorii de pretutindeni.

Mici case de vacanţă şi locuri de cazare sunt amplasate chiar pe malul râului
Mici case de vacanţă şi locuri de cazare sunt amplasate chiar pe malul râului / Foto: galleryhip.com

Canionul este alcătuit dintr-o mulţime de terase stâncoase cu pietriş, plaje cu nisip fin, stânci înalte, dar şi peste 80 de peşteri, unele dintre ele deschise vizitelor publice. Foarte speciale sunt cascadele Tarei, acestea crează un zgomot asurzitor ce învăluie zona într-un farmec aparte. Zgomotele produse de apa ce se izbeşte cu putere de stânci se aud chiar şi de pe culmile canionului, mai bine de 40 de cascade înfrumuseţează acest teritoriu unic. Cele mai faimoase dintre ele rămân Djavolje Lazi, Sokolovina, Bijeli kamen, dar şi Gornji tepacki Buk sau Donji tepacki Buk. Datorită apelor limpezi, dar şi sistemului ecologic unic, Tara a fost inclusă în biosfera ecologică a lumii, fiind protejată în temeiul unei convenţii valabile la nivel internaţional.

Apa râului, vedere aeriană
Apa râului, vedere aeriană / Foto: www.panoramio.com

Dacă vei include această regiune de poveste în itinerariul tău de vacanţă, trebuie să ştii că aici poţi desfăşura o mulţime de activităţi interesante. Traseele potrivite pentru drumeţii în natură par că nu se sfârşesc niciodată, cărările de munte şerpuiesc prin păduri bogate, umbroase şi răcoroase. Arborii înalţi păstrează temperaturile destul de scăzute, de aceea muntenegrenii care locuiesc prin apropiere nu ratează un weekend în mijlocul naturii.

Podul ce trece peste râu
Podul ce trece peste râu / Foto: www.amazing-world-in-free-stock-pictures-and-photos.com

Cel mai interesant traseu rămâne cel cuprins între Brstnovica şi Sćepan Polje, această parte a canionului este cea mai accesată pentru că râul are cea mai mare scădere în altiutudine, iar acest fapt se realizează foarte brusc. Odată cu debutul călătoriei, vei putea admira frumoasele cascade formate natural, mai apoi vei trece pe sub podul monumental, iar ultimul lucru deosebit va fi să păşeşti pe vechiul drum roman. Acest traseu deosebit va dezvălui că zona este profundă, dar mai ales sălbatică, acel loc unde natura nu a suferit prea multe intervenţii din partea omului.

Raftingul, sport naţional în Muntenegru
Raftingul, sport naţional în Muntenegru / Foto: www.trover.com

Cele mai bune privelişti asupra regiunii se obţin direct din apă, iar acest fapt explică de ce raftingul este considerat a fi sport naţional în Muntenegru. Există mai multe puncte de echipare şi îmbarcare pentru o călătorie pe apă sigură şi lipsită de evenimente. În general, un traseu durează între 1-2 ore, dar poţi opta pentru câteva ore în plus dacă vrei să petreci mai mult timp în mijlocul naturii. Canionul Tara alcătuieşte una dintre cele mai frumoase zone de pe Pământ, regiune binecuvântată cu peisaje deosebite îndelung apreciate de către turişti.