Stațiunea Pârâul Rece este una din multele perle de pe Valea Prahovei. Amplasată într-un cadru natural de o frumusețe rar întâlnită, această localitate se poate lăuda cu un potențial turistic extraordinar datorită faptului că este ridicată fix pe coasta muntelui dar are totuși căi de acces ușoare astfel că oricine poate ajunge până aici.

Iarna, stațiunea este invadată – la propriu – de turiștii pasionați ai sporturilor de iarnă. Și au și de ce pentru că aici se găsește o excelentă pistă de slalom dar și mai multe trasee specifice probelor de schi fond. Însă asta nu înseamnă că în celelalte anotimpuri bate vântul prin stațiunea Pârâul Rece. Dimpotrivă, există un aflux continuu de turiști datorită condițiilor climatice de aici și peisajelor absolut năucitoare de pe munte.

Pârâul Rece iarna
Pârâul Rece iarna

De remarcat că stațiunea Pârâul Rece se găsește la o altitudine de circa 1000 de metri și la doar 8 km distanță de Predeal. Este locul ideal pentru cazare dacă doriți să explorați pe îndelete această zonă din Valea Prahovei. Nu de alta dar aici există atât de multe atracții relativ apropiate de stațiune încât vă va trebui un program bine pus la punct pentru a le parcurge pe toate.

Atracții turistice în zona Pârâul Rece

Dacă ar fi să începe într-o ordine oarecare, puteți merge în Brașov și să explorați orașul de-a lungul și de-a latul său printre numeroasele monumente istorice și muzee de aici. Iar cum stațiunea Poiana Brașov nu este foarte departe de reședința de județ, o fugă până în cea mai căutată stațiune de pe Valea Prahovei chiar n-ar strica.

Pârâul Rece, locul ideal pentru lungi plimbări în natură
Pârâul Rece, locul ideal pentru lungi plimbări în natură

Înapoi la bază, o altă direcție ce nu trebuie scăpată sub nici o formă din ochi este Sinaia. Cu siguranță, dacă nu ați fost măcar odată aici, ar trebui să mergeți și să vizitați castelul Peleș. Este un monument absolut încântător, realizat cu un ochi estetic remarcabil ce și azi sfidează timpul și se păstrează la fel de impresionant ca oricând.
Nu în ultimul rând ar trebui să mergeți să mai vizitați Castelul Bran și Cetatea Râșnov, două puncte de mare interes istoric pentru această parte de țară. Desigur, Castelul Bran oferă zilele astea o expoziție mult mai comercială decât era odinioară, dar chiar și așa, construcția medievală are în continuare un farmec aparte.

Oriunde ai merge în țară, românii sunt peste tot gospodari
Oriunde ai merge în țară, românii sunt peste tot gospodari

Traseul turistic de la Pârâul Rece

Există un traseu foarte bun care pleacă din stațiunea Pârâul Rece, coboară mai departe spre punctul Pârâul Mic și mai departe urcă pe versantul de Vest al muntelui Moraru. În continuare se ajunge la Cabana Trei Brazi iar de aici și până la Poiana Secuilor, drumul este accesibil și drept. Mai departe traseul se continuă pe versantul apusean al Muchiei Oii, trece Valea Tocilița și coboară pe Valea Cheii, folosind un drum forestier doar pentru a urca mai apoi spre Spinarea Calului. iar într-un final se ajunge la Cheile Râșnovului. Acesta este însă doar un exemplu pentru că mai există și alte trasee secundare bine marcate și relativ ușor de explorat vara. Totuși pe timpul iernii nu ar fi indicat să încercați așa ceva.

Panoramă de toamnă în apropiere de Pârâul Rece
Panoramă de toamnă în apropiere de Pârâul Rece

Astfel, stațiunea Pârâul Rece pare să ofere câte ceva pentru fiecare iubitor de munte și natură dar și pentru cei cu afinități pentru sporturile de iarnă sau explorarea obiectivelor turistice din zonă.