Metroul din București, cine n-a călcat prin capitală măcar odată fără să coboare în una din multele stații răspândite prin tot orașul? Asigurând circulația zilnică pentru un număr important de bucureșteni, magistralele subterane sunt în același timp exemplul perfect de inginerie românească și o resursă strategică fără de care Bucureștiul s-ar sufoca.
Dar planurile pentru a construi Metroul din București nu datează de ieri de azi ci de pe la începutul secolului trecut atunci când, Dimitrie Leonida, student încă fiind, propunea în licența sa construcția unui sistem de transport subteran. Era o idee ce prinsese deja în marile capitale ale lumii și orașe precum Londra ori New York aveau deja rețele de metroul funcționale.
Au existat mai multe momente când Metroul din București ar fi putut să se nască. Mai întâi în 1909, pe vremea când Capitala încerca să își construiască primele linii de tramvai electrificate. Mai apoi la începutul anilor 40, când începuse un amplu proces de modernizare a zonelor centrale și de amenajare a lacurilor din preajma orașului. Și nu în ultimul rând în anii 50 când chiar s-a înființat o comisie specială în acest sens. Dar abia din 1971 lucrurile s-au pus în mișcare, însă nu oricum.
Nicolae Ceaușescu și conducerea PCR aveau ambiția de a realiza totul de la zero, astfel că au fost cooptați în colectivul de concepere și producție specialiști de la Institutul de Proiectări București și de la ITB pentru a vedea care sunt cerințele, a se documenta și a realiza un studie elaborat cu privire la Metroul din București.
Metroul din București, un mega proiect
În 3 februarie 1975, prin Decretul nr. 15 al Consiliului de Stat al RSR se dă unde verde începerii săpăturilor și înființării Întreprinderii Metroul București (IMB). Iar construcția primei linii de pe magistrala M1, deși a fost realizată fără sprijin de la vecinii ruși, a fost finalizată în 1979. A fost o muncă titanică ce a presupus săparea și amenajarea a aproape 10 km de tuneluri plus două stații mari, respectiv Timpuri Noi și Semănătoarea.
Din 1978 și până în 1992, singurul furnizor de material rulant pentru Metroul din București a fost Intreprinderea de Vagoane Arad, de unde și numele acestor rame de metrou: IVA. În total, Metroul din București a primit 504 vagoane din care în prezent mai există doar 198, restul fiind casate. Totuși spre deosebire de restul statelor din blocul Sovietic, România nu a important nici ramele și nici restul aparaturii de la ruși, preferând să producă în regie proprie toată aparatura.
Una dintre cele mai frumoase stații pe care Metroul din București le are este cea din cartierul Titan. Aici, datorită solului dificil au fost folosite instalații cu amoniac pentru inghețarea solului și abia apoi s-a putut trece la construcția stației propriuzise. Aceasta este realizată sub forma unei bolte, fără nici un fel de stâlp de susținere, un unicat în ceea ce privește Metroul din București și o construcție ce a rezistat fără probleme vreme de mai bine de 30 de ani.
Poate că aici nu se găsesc operele de artă pe care le putem vedea în metroul din Stockholm și poate că alte orașe au rețele subterane mult mai extinse, dar Metroul din București are farmecul său propriu. Trenurile, stațiile și nu în ultimul rând oamenii care călătoresc în fiecare zi cu acest mijloc de transport totul face ca o vizită în Metroul din București să fie o experiență demnă de luat în seamă.
