O vacanță printre cele mai frumoase castele medievale ale lumii nu poate fi decât o experiență unică, maniera prin care oricine poate depăși bariera timpului, o vizită a interioarelor luxoase este de fapt o întoarcere în timp. Franța, această țară a castelelor, este un ansamblu impresionant de reședințe regale, princiare sau nobiliare, multe dintre acestea sunt concentrate pe o porțiune cuprinsă între localitățile Sully-sur-Loire și  Saint-Florent-le-Vieil, un teritoriul uimitor ce poartă numele de Valea Loarei.

Castelul Valencay și superbele sale grădini
Castelul Valencay și superbele sale grădini / Foto: hdw.eweb4.com

Întreaga regiune a fost inclusă pe listele Patrimoniului Mondial UNESCO încă din anul 2000, iar diversitatea biologică, dar și bogăția istorică și culturală alcătuiesc un ținut de basm. Parcuri, castele și orașe sunt vizitate an de an de milioane de turiști din întreaga lume, dornici să admire frumusețile regale ale tuturor timpurilor. Cele care impresionează cel mai mult par a fi castelele, în jur de 60 de reședințe medievale regale, toate cu un farmec aparte. Interesant este faptul că multe dintre impozantele construcții medievale au devenit astăzi case de oaspeți, astfel vizitatorii pot petrece clipe minunate chiar în camerele ce au aparținut odată fețelor regale.

Apusul învăluie Castelul Chambord într-o lumină aurie
Apusul învăluie Castelul Chambord într-o lumină aurie / Foto: wallpaperswiki.com

Timpul nu este suficient să admiri așa cum s-ar cuveni cele peste 60 de castele, de aceea ar fi mai bine să-ți stabilești un itinerariu bine pus la punct pentru a fi sigur că nu ratezi nimic din această uimitoare lume a castelelor. Probabil cel mai impozant și mai renumit rămâne Castelul Chambord, cea mai mare construcție de pe Valea Loarei, apreciată datorită arhitecturii renascentiste, completată de inconfundabilul stil medieval. Dimensiunile edificiului sunt impresionante, o lungime de 128 de metri, 800 de coloane sculptate și un acoperiș atent decorat alcătuiesc o minune arhitecturală.

Chenonceau, Castelul Doamnelor
Chenonceau, Castelul Doamnelor / Foto: www.goodfon.su

Regiunea nu ar mai fi aceeași în lipsa Castelului Chenonceau, o construcție splendidă amenajată și renovată după imaginația a șase femei, cele care aveau să scrie istoria unuia dintre cele mai frumoase edificii de pe Pământ. Sălile, saloanele, camerele elegante pot fi vizitate și astăzi, ele se află în perfectă stare, trecerea timpului nu pare să le fi afectat prea mult condiția inițială. Dacă ajungi în zonă ar fi păcat să nu optezi și pentru o plimbare în vastele grădini din jurul castelului.

Castelul Azay-le-Rideau
Castelul Azay-le-Rideau / Foto: gde-fon.com

Mult mai mic, dar la fel de șarmant este Castelul Azay-le Rideau. Edificiul urmează liniile arhitecturii italiene și este greu de crezut că această minunată construcție a fost odată o fortăreață de apărare. În zilele însorite, castelul se oglindește în apele de smarald ce-l înconjoară, orele din jurul prânzului par a fi cel mai bun moment în care și tu poți vizita această splendoare.

Grădinile castelelor, locuri perfecte pentru plimbări
Grădinile castelelor, locuri perfecte pentru plimbări / Foto: freehdw.com

Valea Loarei este una dintre cele mai romantice regiuni de pe Glob, fiind un adevărat patrimoniu de arhitectură medievală transpusă în cele mai frumoase castele de pe Pământ.