Opere de artă moderne, cum percepeți această idee? Sculpturi maiestuoase, forme armonioase, idei clasice reconvertite în modernism? Neah, acestea nu sunt nici pe departe opere de artă moderne ci simple reinterpretări. Arta contemporană e diferită, revoluționară, uneori chiar rebelă. Dar pentru că noi aici ne ocupăm cu locuri și nu cu lucruri, ne-am gândit să vă invităm la o mică excursie pe la unele dintre cele mai ciudate lucrări artistice realizate în ultimii 20 de ani.

De ce opere de artă moderne?

Există un curent printre artiștii din ultimii 20 de ani care au început să conceapă opere de artă moderne și extrem de interesante folosind materiale și idei aproape de neimaginat până atunci. Poate și pentru că tehnologia a evoluat atât de mult, poate și pentru că lumea nu se mai simte la fel de impresionată de manifestările artistice clasice, noii artiști par mai degrabă atrași de nonconformism. Prin urmare să începem topul nostru cu o excursie în nu foarte însorita Anglie.

Angel of the North

Sculptură contemporană, greu de înțeles dar foarte ușor de perceput datorită dimensiunilor sale, Angel of the North a fost conceput de sculptorul Antony Gormley, statuia stilizată a îngerului fiind amplasată în Gateshead, Anglia. Imensa sculptură metalică are 20 de metri înălțime și nu mai puțin de 54 de metri lățime datorită unor aripi orizontale ce stau deschise aproape perpendicular pe corpul îngerului.

Angel of the North
Angel of the North

Există însă un detaliu foarte interesant legată de această statuie ce ne-a făcut să o includem în topul nostru de opere de artă moderne. Pe de o parte, Angel of the North a devenit foarte repede un simbol al zonei în care se află. Dar pe de altă parte este remarcabilă valoarea ce îi este acordată. În timp ce întreaga construcție a costa 1 milion de lire sterline datorită proiectului gândit să reziste la vânturi de peste 100 de km pe oră, machetele ei s-au dovedit mai scumpe. O replică de înălțimea unui om s-a vândul la licitație cu două milioane de lire sterline iar o statuetă de bronz realizată în timpul proiectării statuii a fost evaluată recent tot la un milion de lire.

Forever Marilyn

Ce poate fi mai simpatic decât o statuie de vreo opt metri înălțime a vedetei Marilyn Monroe. Nu numai atât dar este surprinsă în cea mai iconică imagine a a ei din filmul Seven Year Itch, lansat în 1955. Cu alte cuvinte, actrița cu fusta ridicată de un curent de aer mai nărăvaș. Cu siguranță artistul Seward Johnson care și-a instalat lucrarea în mijlocul orașului Chicago în 2011 nu s-a gândit că orășenii o vor adopta instant ca un acoperiș ideal în caz de ploaie. Totuși Marilyn nu a stat mult în oraș, statuia fiind relocată în Palm Springs, California.

Forever Marilyn, un monument excentric
Forever Marilyn, un monument excentric

Die Badende

Este clar o candidată serioasă în topul nostru de opere de artă moderne. Această ”doamnă” ce face baie în lacul Binnenalster din Hamburg, a fost instalată aici tot în 2011 (prosper an pentru arta nonconformistă) și este opera lui Oliver Voss. Artistul a ținut să realizeze o sculptură din oțel și plastic, lungă de vreo 30 de metri și care nu poate să treacă neobservată. Însă culmea este că simbolistica ei e chiar hilară pentru că ea este menită să promoveze arta…îmbăiatului.

Die Badende
Die Badende

The Spoonbridge and Cherry

Când vă gândiți la artă modernă probabil că aveți o perspectivă mult mai largă asupra termenului artă. Totuși, o lingură uriașă cu o cireașă proporțională în dimensiuni s-ar putea să vă depășească așteptările. Însă sculptura din Minneapolis Sculpture Garden este cât se poate de reală. Ea a fost fabricată într-un șantier naval din New England și amplasată în parcul unde se află și azi la finele anilor ’80.

The Spoonbridge and Cherry
The Spoonbridge and Cherry

Maman

Louise Joséphine Bourgeois a fost o celebră artistă și sculptoriți americană renumită printre altele pentru sculptura Maman inaugurată în 1999. Opera de artă este un paianjen gigant de vreo 10 metri înălțime care are atașat de burtă un sac cu 26 de ouă de marmură. O aluzie din bronz, metal și marmură la tema maternității. Și tocmai datorită mărimii, formelor și ideii exprimate, Maman a intrat pe lista noastră scurtă de opere de artă moderne.

Maman, maternitatea la paianjeni
Maman, maternitatea la paianjeni

Bourgeois a mai creat și alte sculpturi similare, una fiind vândută la licitație – credeți sau nu – cu circa 10 milioane de euro. Pentru ea paianjenii reprezentau ființe protectoare, asemenea unei mame și adesea povestea cum în atelierul de restaurări ale familiei ei, paianjenii erau tolerați pentru că se hrăneau cu țânțari și alte insecte dăunătoare.

Flurstücke 011

Chiar dacă acum nu mai există și a fost doar o expoziție temporară, Flurstücke 011 a fost ceva memorabil. Șapte mașini în toate culorile curcubeului (la propriu) puse la uscat cu niște cârlige enorme pe o sârmă suficient de rezistentă ca să le susțină. Asemenea oricărei alte opere de artă moderne și aceasta avea un mesaj de transmis, fiind parte a unui spectacol nonconformist pus la cale de trupa Generik Vapeur.

Masini agatate la uscat
Masini agatate la uscat

Acest gen de expoziție temporară nu este unică în Germania unde arta stradală este o formă de expresie, totuși culorile și ideea cel puțin neobișnuită au scos aceste mașini în evidență, punându-le într-un cu totul alt context decât cel original.

The Kelpies

Imaginați-vă două capete enorme de cai, înalte cam de 33 de metri fiecare, așezate de o parte și de alta a unui canal, tocmai în Falkirk, Scoția. Da, ei există și sunt opera artistului Andy Scott. Fiecare dintre cele două sculpturi cântărește aproximativ 300 de tone și este făcută din mii de bucăți de oțel inoxidabil tăiate la laser.

The Kelpies
The Kelpies

Momentan, cele două sculpturi ce au și o structură interioară ce poate fi vizitată de turiști, nu au fost încă inaugurate oficial. Însă ele vor fi disponibile începând cu aprilie 2014, și cine știe, poate o să ajungeți pe acolo…