Las Pozas este proiectul de suflet al lui Edward William Frank James, un poet și scriitor britanic.
Oarecum excentric și efeminizat, James a rămas cunoscut mai ales pentru suportul său la adresa curentului suprarealist pe care l-a susținut toată viața.
Și nici nu e de mirare de vreme ce suprarealiștii susțineau o renegare a societății raționale în favoarea unui stil fantezist și aproape complet irațional. Cam ceva în genul personalității lui Edward James.
Las Pozas, în traducere piscinele, deși acesta n-ar fi neapărat cel mai bun termen, este un proiect grandios, poate cel mai mare spațiu dedicat artei care să fi fost construit vreodată în pădurea subtropicală, în mijlocul munților din Mexic. Pentru un turist ajuns aici din întâmplare sau complet intenționat, peisajul ce se desfășoară în fața ochilor săi este absolut uimitor cu sculpuri suprarealiste din beton înconjurate de cascade și heleștee naturale.
Las Pozas, nebunia unui visător
Las Pozas s-a născut din dorința lui James de a-și crea propria grădină a Edenului, un loc unde visele sale să capete o latură tangibilă. Pentru asta, a ales ca locație un teren de lângă satul Xilitla, la circa șapte ore de mers cu mașina de Mexico City. Aici, în primii ani ai deceniului 4 din secolul trecut, visătorul și-a cumpărat un lot de teren și a început să construiască.
Între 1949 și 1984, Edward James a ridicat câteva zeci de clădiri suprarealiste din beton, cărora le-a dat nume de-a dreptul fanteziste: Casa cu Trei Podele Care Are de Fapt Cinci sau Patru sau Șase, Casa cu un Acoperiș ca o Balenă sau Scara către Rai. În ridicarea acestora, poetul s-a folosit și de aranjamentul natural al pădurii, integrând heleșteele și cascadele din zonă în arhitectura generală a locului.
Un alt aspect foarte interesant legat de Las Pozas este că autorul grădinii nu s-a limitat doar la a ridica adevărate concepte arhitecturale, ci a înțeles că natura trebuie să le cucerească pentru ca Edenul său să fie perfect. Prin urmare, proiectul a prevăzut și plantarea unui număr considerabil de orhidee și plante tropicale, unii afirmând chiar că numărul lor ajunsese la 29.000 într-o vreme, ceea ce este impresionant. În plus, James a mai plătit și construcția a numeroase ”casas”, adică mici căsuțe, nișe și grajduri unde erau ținute diferite tipuri de păsări și animale, o adevărată grădină zoologică în sălbăticie.
”Nebunia” lui Edward James era ceva cunoscut printre apropiații săi iar pasiunea sa pentru animale a fost atât de puternică încât și-a luat odată un șarpe boa constrictor cu sine în camera de hotel din Mexico City, o extravaganță care probabil nu i-ar fi reușit în America. Oricum, Las Pozas a fost și rămâne o extraordinară operă de artă ce combină munca omului cu cea a naturii, o formă de expresie unică în lume și care se merită păstrată. Iar statul mexican și câteva instituții particulare au înțeles acest lucru, așa că în vara lui 2007, Las Pozas a fost trecut în proprietatea fundației Fondo Xilitla care va administra în continuare grădina, păstrând-o pentru generațiile viitoare.
