Brasilia este capitala Braziliei, țară Sud-Americană celebră pentru carnavalul de la Rio, statuia Cristo Redentor și echipa sa națională de fotbal. Cu toate astea, Brasilia este diferită.

Un oraș care nu are statut de oraș, o capitală unică prin arhitectura ei deosebită, și o sistematizare cum nu ați mai văzut nicăieri altundeva. S-ar putea spune chiar că aceasta este cea mai modernă și mai strălucitoare capitală din întreaga Americă de Sud.

Unul din podurile cu aspect futurist ale orașului
Unul din podurile cu aspect futurist ale orașului

Vreme de două secole, capitala Braziliei a fost Rio de Janeiro, un oraș frumos dar aglomerat și impropriu pentru conducerea unei țări. Astfel, încă din 1827 se pune problema realizării unui nou oraș care să aibă rol de capitală și să fie așezat în partea centrală a țări. Numele acestei noi urbe ar fi urmat să fie Brasilia Însă până în 1956 nu a exista fie interesul, fie resursele necesare pentru această intreprindere.

Muzeul de artă contemporană
Muzeul de artă contemporană

Cum s-a născut Brasilia

Abia când Juscelino Kubitschek a devenit președinte al Braziliei în acel an, lucrurile au început să se schimbe. Așa cum promisese anterior în campania sa electorală, Kubitschek a început imediat pregătirile pentru ridicarea noii capitale. Și astfel, în urma unui concurs de design câștigat de Lucio Costa, acesta a devenit responsabilul cu planificarea al viitorului oraș alături de Oscar Niemeyer care a devenit arhitect șef. Cei doi, buni prieteni de altfel, au gândit Brasilia ca pe un oraș modern, structurat în mod logic și cu numeroase spații verzi de a căror realizarea s-a ocupat Roberto Burle Marx, un celebru arhitect peisagist brazilian.

Mall în Brasilia
Mall în Brasilia

Există anumite avantaje în a construi un oraș precum Brasilia. Ridicat în doar câțiva ani, el nu a avut evoluția lentă a altor metropole și prin urmare a putut fi sistematizat după reguli moderne încă de la început. În centrul capitalei se găsește Axa Monumentală, un bulevard de-a lungul căruia se găsesc toate clădirile importante ale orașului. El începe de la Congresul Național al Braziliei, continuă cu Esplanada Ministerelor și cu multe alte monumente importante: Catedrala Brasiliei, o construcție absolut neobișnuită, Complexul Cultural al Republicii, Turnul de Televiziune și Memorialul JK dedicat fostului președinte Juscelino Kubitschek care a susținut crearea acestui oraș.

Brasilia noaptea
Brasilia noaptea

Din punct de vedere al cazării, orașul dispune de două districte hoteliere în Nord și în Sud, acolo unde sunt localizate toate spațiile de cazare de la hoteluri de prim rang, la moteluri, pensiuni și hosteluri, acoperind toate categoriile de buget. Totuși dacă vă decideți să vizitați Brasilia, aveți grijă pentru că sezonul umed poate fi neplăcut uneori datorită umidității excesive însă altfel, temperaturile pot varia între 11 și 30 de grade Celsius în funcție de momentul din an. Sezonul uscat este mai răcoros și ține din aprilie până în octombrie iar între octombrie și finele lui mai se înregistrează cele mai multe precipitații.

Congresso Nacional Brasilia
Congresso Nacional Brasilia