Biserica Katskhi este asemenea căii spre mântuire: greu de atins și chiar mai greu de pătruns.
Căci dacă lăcașele de cult obișnuite sunt astfel concepute spre a fi ușor accesibile pentru credincioși, aceasta parcă dimpotrivă, a fost ridicată pentru a se izola de întreaga lume pe un monolit de stâncă înalt de 40 de metri.
Așa că dacă nu ați mai auzit de acest loc, citiți mai departe pentru a descoperi cum a luat ființă acest loc.
Istoria credinței pe Stâlpul Katskhi
Stâlpul Katskhi se ridică abrupt la peste 40 de metri deasupra dealurile din partea centrală a Georgiei. Este un loc ciudat ce arată de parcă însuși Dumnezeu ar fi înfipt un piron de piatră în latura dealului iar în vârful său ar fi pregătit spațiul pentru un loc destinat celor ce vor să își ducă credința la extrem.
Deși la început a fost locul preferat al practicanților unor ritualuri păgâne, în secolul VII, aici se ridică o mică biserică creștină, casă pentru o comunitate de călugări foarte restrânsă. Dar, secole mai târziu, atunci când întâlnim prima mențiune scrisă despre Biserica Katskhi sau mai bine zis despre stâlpul de piatră pe care stă, se pare că nimeni nu mai știe nimic nici despre mănăstirea de aici și nici despre călugării ce o locuiau odinioară, singurele observabile fiind ruinele lăcașului de cult.
În iulie 1944, o echipă formată pentru studierea ruinelor de pe stâlpul Katskhi a fost primul grup de oameni ce au urcat pe acest masiv de piatră în câteva secole iar descoperirile lor au fost foarte interesante. Vakhtang Tsintsadze, unul dintre membrii expediției, a publicat în 1946 o lucrare pe tema celor văzute pe stâlpul Katskhi unde cercetătorii descoperiseră ruinele a două bisericuțe creștine datând – credeau ei – din secolele V și VI. Mai târziu, prin 2006, cercetări mai complexe au scos la iveală un complex bine pus la punct cu chilii și…crame de vin, care păreau să contrazică ideea generală că Biserica Katskhi și anexele ei au fost ocupate și administrate de călugări asceți.
Actualmente, Biserica Ortodoxă Georgiană a început să își manifeste interesul pentru acest loc, susținând material eforturile de reparație ale actualei biserici ce se ridică în vârful stâlpului. Doar că pentru a ajunge acolo este nevoie de ceva efort, voință și o doză sănătoasă de curaj. Escaladarea începe ceva mai lejer cu un drum în sus pe un sistem nu tocmai solid de schele de lemn ce duc la vreo 15-20 de metri deasupra solului. Iar de aici începe greul. O scară metalică ruginită este cea care îi poartă pe curajoși mai departe în partea superioară a stâlpului de piatră.
Azi mănăstirea este locuită de un singur călugăr Maxime Qavtaradze care la 59 de ani încă mai urcă și coboară pe scara fragilă pentru a oficia slujbe în biserica care se află la baza stâlpului.
