Capela Stella Maris și reședința regală de la Balcic sunt parte dintr-un ansamblu mai mare construit de Regina Maria pe malul Mării Negre. Acum pământ bulgăresc, Balcicul a aparținut României între anii 1913 și 1940, perioadă în care Casa Regală a transformat acest loc în destinația sa favorită de vacanță.
Nu este de mirare pasiunea suveranei române pentru aceste locuri. Datorită climatului călduros, la Balcic natura începe să înflorească mereu încă din martie iar aerul se umple de parfumul floriror de migdal. Un peisaj de vis pe care multe personalități ale vieții culturale românești l-au îndrăgit: Tudor Vianu, Ion Marin Sadoveanu sau Nicolae Tonitza sunt doar câteva dintre numele cunoscute ce au iubit acest mic colț de Cadrilater.
De origine engleză, Regina Maria a pus pentru prima dată piciorul la Balcic în 1924, la invitația și insistențele pictorului Alexandru Satmari. Era o cu totul altă lume față de orice altceva ar mai fi văzut până atunci Majestatea Sa. Prin urmare nu a durat mai mult de un an pentru a luat hotărârea de a ridica aici un domeniu privat unde să se poată refugia din calea tuturor problemelor.
Stella Maris, perla de la Balcic
Aproape 10 ani mai târziu, palatul regal din Balcic a fost terminat, clădirea fiind ridicată într-un stil tipic pentru arhitectura grecească, înconjurat fiind de numeroase grădini, care mai de care mai spectaculoase. Iar în grădina palatului, Regina Maria a ridicat o capelă micuță, inspirată tot din arhitectura grecească, propriul ei loc de reculegere: Stella Maris.
Modelul ales pentru capela de la Balcic a fost o construcție similară ridicată în secolul XV în Cipru. Este vorba de Capela Sfântului Iacob ce se mai poate găsi și azi în Trikomo, un mic sătuc din partea de Nord a insulei.
Deși de origine protestantă, Regina Maria a îmbrățișat tot ceea ce era românesc, astfel că Stella Maris a devenit cea mai mică bisericuță din țară, un altar de închinare pentru ea și familia ei dar și locul în care își dorea să îi fie adusă inima după moarte.
”Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeș lângă iubitul meu soț Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie așezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieți atâția au venit la inima mea încat moartă chiar, ași dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria și bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseților făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Și cum acolo se găsește inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace și de farmec cum a fost când eram în viață.”
Și dacă dorința ei de a i se îngropa inima la Balcic încă nu s-a îndeplinit căci aceasta este încă păstrată la Muzeul de Istorie din București, frumusețea castelului și a capelei de la Balcic au rămas la fel. An de an parcă mai frumoase, amintind mereu că aici o regină și-a lăsat inima.
