Insulele Marieta sunt localizate la vest de Puerto Vallarta, în Mexic. Formate prin activitatea vulcanică ce a durat mii de ani, Insulele Marieta sunt deosebite datorită numeroaselor specii de păsări rare, dar şi pentru o faună marină foarte diversificată. Însă ceea ce transformă cu adevărat Insulele Marieta într-un loc unic sunt Plajele Ascunse. Insulele Marieta sunt complet nelocuite şi numai câteva agenţii de turism îşi pot trimite excursioniştii aici, decizia luată de autorităţile mexicane are scopul de a conserva cât mai mult mediul natural.

La începutul anilor 1900 oficialii mexicani au profitat de faptul că insula era complet nelocuită şi au descis că este spaţiul perfect pentru a efectua diverse teste militare. După ani de cercetări minuţioase şi eforturi de a conserva cât mai bine mediul natural, oamenii de ştiinţă reuşesc să convingă autorităţile să declare zona Parc Naţional. După protestele masive din anul 1960 activităţile umane periculoase, vânatul sau pescuitul sunt complet interzise. Unii spun că şi activitatea militară, exploziile controlate şi-au adus contribuţia la formarea paradisului tropical de astăzi, însă nu existe dovezi concrete care să susţină sau să infirme acest fapt.

Aceste plaje mai sunt cunoscute sub numele de Playa de Amor, iar pentru ca turiştii să aibă acces la acest paradis izolat trebuie să înoate printr-un tunel lung de 80 de metri, care face legătura cu Oceanul Pacific. Distanţa totală din tunel ce trebuie parcursă până la Plajele Ascunse este de doar 6 metri, însă foarte dificil de parcurs dacă nu eşti un bun înotător. Momentul prielnic pentru a ajunge la Plajele Ascunse este refluxul.

Plajele Ascunse s-au dezvoltat de-a lungul timpului şi rămân total retrase de agitaţia exteriorului. Turiştii pasionaţi de viaţa marină îşi îndreaptă atenţia spre Plajele Ascunse. Diversitatea activităţilor atrage turişti din toate colţurile lumii. Puteţi explora această frumoasă regiune printr-o plimbare cu o barcă cu motor, astfel veţi putea admira o varietate de păsări şi animale marine inclusiv balena cu cocoaşă, broaşte ţestoase de mare, caracatiţe, calcani sau delfini. Adepţii sporturilor pe apă vor putea practica înotul, scuba diving, inclusiv snorkeling. Apele sunt foarte reci şi limpezi, iar în adâncurile sale puteţi vedea cu uşurinţă sute de specii de peşti. Cei mai norocoşi ar putea asculta “muzica balenelor” un sunet liniştitor produs de balenele ce se regăsesc în adâncurile apelor.

În Insulele Marieta vremea este plăcută şi călduroasă pe toată perioada anului, aşa încât vizitele turiştilor sunt oportune în orice lună a anului. Totuşi se spune că după ce în zonă au loc ploi scurte apele devin de o claritate extremă, aşa încât vietăţile din adâncurile apelor pot fi studiate îndeaproape.

Aşadar, Plajele Ascunse sunt taina Insulelor Marieta, iar ideea de loc secret atrage întotdeauna. Totuşi, toate secretele legate de paradisul tropical au fost divulgate, de la an la an tot mai mulţi turişti doresc să-şi petreacă vacanţa în Insulele Marieta. Plaja Ascunsă poate fi considerată o bijuterie ecologică reală şi mulţi turişti vin aici din dorinţa de a vedea ceva diferit de plajele convenţionale. Ce poate fi mai frumos decât să înoţi în apele albastre alături de vietăţile marine?