Castelul Bran este unul dintre cele mai cunoscute monumente din România. Asociat cu Dracula și cu Vlad Țepeș, castelul a devenit după Revoluție un punct de atracție pentru turiștii din întreaga lume, veniți aici nu neapărat pentru relevanța istorică sau pentru frumusețea locurilor cât pentru a încerca să descopere câteva dintre secretele contelui vampir.
Deloc surprinzător, istoria nu confirmă câtuși de puțin scrierile lui Bram Stocker, cel ce a dat viață personajului Dracula. Vlad Țepeș nu a locuit niciodată în Castelul Bran. În schimb, Branul a fost ridicat între anii 1211 și (aproximativ) 1377 la ordinele coroanei ungare, de proiect ocupându-se doi arhitecți cunoscuți ai vremii: Johaness Schultz și Karel Liman.
Secole la rând, Castelul Bran a prosperat sau a decăzut în funcție de posesorii săi, iar după ce în secolul XIII a intrat sub jurisdicția cetății Alba Iulia, a fost nevoie de aproape 100 de ani pentru ca cetatea să se întoarcă sub conducerea Scaunului Brașovului care a preluat-o în secolul XIV. Iar din acel moment a început o perioadă de restaurări și fortificări făcute tot sub patronajul Coroanei Ungare.
Castelul Bran, un dar de preț
În anul 1920, Castelul Bran este oferit Reginei Maria a României ca dar pentru sprijinul acordat de aceasta la înfăptuirea Unirii de la 1918, moment ce a schimbat pentru totdeauna soarta națiunii române.
În perioada regimului comunist, Castelul Bran se transformă în muzeu, aici fiind adăpostite exponate unice, multe dintre ele fiind foste proprietăți ale Coroanei României. Astfel, pe patru etaje, șerpuind prin diverse coridoare și camere, turiștii puteau admira pagini din istoria mai veche sau mai nouă a castelului.
Dacă ajungeți la Castelul Bran, ar fi păcat să plecați fără să treceți pe la Capela Inima Reginei Maria. Aceasta este o copie aproape fidelă a capelei Stella Maris de la Balcic, acolo unde a și fost depusă inima Reginei Maria într-o casetă de argint, după moartea suveranei.
Însă după ce Cadrilaterul a fost retrocedat Bulgariei, inima Reginei a ajuns la Castelul Bran, fiind mai apoi mutată în această capelă unde a stat până a fost dusă la Muzeul de Istorie din București, unde se află și azi.
Din păcate, după ce în 2000, arhiducele Dominic de Habsburgh și surorile sale au revendicat Castelul Bran, acesta a fost retrocedat în 2006, Statul român păstrând încă trei ani în administrare muzeul de aici. Însă odată ce acest termen a fost depășit, nu s-a putut ajunge la o înțelegere similară celei pe care România o are cu Regele Mihai pentru Castelul Peleș. Prin urmare, toate exponatele din castel au fost mutate în clădirea Vamei Medievale iar Dominic de Habsburg și-a adus altele provenite din colecția sa personală. De atunci și până azi, numărul de turiști veniți aici a crescut însă promovarea castelului ca loc de origine al lui Dracula a făcut ca importanța sa istorică să fie lăsată în plan secund.
Dacă doriți să vizitați Castelul Bran o puteți face în fiecare zi de marți până duminică de la orele 09.00 la 19.00 iar luni de la 12.00 la 19.00. Pentru un bilet se plătesc 12 lei dar există și o variantă redusă cu 50% pentru studenți și elevi. În plus, dacă veți dori să filmați sau să fotografiați, va trebui să mai plătiți o taxă suplimentară.