Azuga nu este o stațiune mare însă ea este foarte populară, în special în rândul practicanților sporturilor de iarnă. Așezată la poalele Bucegilor, alături de Munții Baiului, Azuga și-a câștigat notorietatea datorită pârtiilor de ski foarte bune și printr-un climat de iarnă blând ce asigură câteva luni pe an practicarea în bune condiții a majorității sporturilor albe. Însă dincolo de aceste aspecte pur turistice, stațiunea are o istorie îndelungată și o tradiție ce se leagă nu numai de turism ci și de alte industrii ce au prosperat în zonă.
Prima încercare documentată de a crea o comunitate umană aici a fost hanul Căciula Mare, clădire incendiată de turci în mai multe rânduri și mereu reconstruită. Mai târziu, pe locul lui a fost construit o biserică ortodoxă dar în acest timp se formase deja un adevărat sat, în zonă stabilindu-se mai întâi păstorii de vite și apoi ajungând aici și alți locuitori de pe Valea Prahovei.
Din 1884, Azuga este unită cu Predeal, Bușteni și Poiana Țapului într-o singură unitate teritorială, comuna Predeal. Dar ceea ce a impulsionat cu adevărat dezvoltarea stațiunii a fost momentul în care primăria Predeal se mută în Azuga. Aici s-au ridicat mai multe fabrici dintre care cea mai importantă a fost cea de sticlă iar ulterior aici a fost amenajată și o fabrică de bere.
Atracții turistice în Azuga
Azi însă, oamenii nu vin aici nici pentru bere și nici pentru articolele din sticlă. Azuga a devenit interesantă după ce au fost construită mai multe pârtii de ski, dintre care unele de nivel profesionist. Așa se face că aici a fost inaugurată prima pârtie omologată la noi în țară de Federația Internațională de Ski. Este vorba de pârtia Sorica, de altfel cea mai mare din stațiune.
Astfel, pe lângă Sorica ce măsoară 2100 de metri, fiind o pârtie de dificultate medie cu instalație de nocturnă și tunuri de zăpadă care suplinesc la nevoie cantitatea de nea de pe pistă, mai există și alte pârtii foarte bine puse la punct: Cazacu cu 1920 de metru lungime, Cazacu variantă de 400 de metri și Cazacu bretea de 715 metri. Iar pentru începători, pârtiile Sorica Sud și La Stâna sunt excelente, prima având 770 de metri și a doua 910 metri.
Există și alte moduri de a vă petrece vacanța în Azuga. Aici este foarte dezvoltat turismul de odihnă și recreere. Tocmai de aceea, zona este plină de unități de cazare pentru toate buzunarele și magazine ce oferă toate utilitățile, de la închirieri de articole pentru ski sau ATV-uri până la restaurante, cafenele și mici buticuri. Iar pe perioada de vară, atenția turiștilor se mută dinspre pârtii spre explorarea traseelor special marcate. Aici se realizează plimbări cu ATV-urile, biking, alpinism, escaladă, partide de paintball și lungi drumeții pentru trekkeri.
Pentru a ajunge în stațiunea Azuga nu trebuie decât să urmați Drumul Național DN1, suprapus cu Drumul European 60, iar localitatea o veți găsi între Ploiești și Brașov. De asemenea, puteți opta pentru a ajunge aici și cu trenul, existând stație chiar în Azuga.