New Orleans este un oraș imens din Statele Unite ale Americii, cu multe obiective turistice interesante, restaurante luxoase și o viață de noapte înfloritoare. Deseori, New Orleans este considerat a fi un oraș unic, o metropolă multiculturală, un amestec de rafinament francez, african, german și vietnamez. Toate aceste aspecte crează o atmosferă bogată și o energie care nu se mai regăsesc nicăieri în lume. Deși, de-a lungul timpului, New Orleans a fost grav afectat de acțiunea uraganelor, el rămâne cel mai mare oraș din Louisiana și o destinație turistică de top din Statele Unite ale Americii.
New Orleans este renumit în lume pentru petrecerile lungi, alcoolul abudent și stilurile de muzică ce fac deliciul participanților. New Orleans este locul unde a luat naștere jazz-ul, un stil de muzică îndrăgit de oamenii din întreaga lume. Cel mai mare oraș din Louisiana este potrivit și pentru familiile cu copii, fiind locul unde se regăsesc numeroase opere arhitecturale, antichități, muzee, dar și locuri de promenadă.
New Orleans este un loc deosebit atât vara, cât și iarna, însă în anumite perioade din an este necesar să faci rezervare cu câteva luni înainte. Jazz Fest și Mardi Gras sunt cele două momente cheie ale anului, atunci când milioane de turiști din întreaga lume se bucură de festivaluri pline de farmec și culoare. Serile sunt înfrumusețate de muzică live de cea mai bună calitate, iar turiștii se bucură de prezența celor mai mari muzicieni din lume.
Pe parcursul întregului an, în New Orleans au loc fel de fel de evenimente interesante, iar locuitorii și turiștii deopotrivă pot petrece momente plăcute alături de cei dragi. Cel mai popular loc din New Orleans este Jackson Square, consderat a fi centrul istoric al orașului. Jackson Square este locul unde turiștii se pot plimba ore întregi fără a se simți plictisiți și este de asemeni spațiul unde au loc cele mai importante evenimente din oraș.
În New Orleans este frumos să te plimbi pur și simplu pe străzile orașului, fiecare edificiu, fiecare cartier are ceva special. Dimineața este momentul în care cel mai mare oraș din Louisiana devine arhiplin, locuitorii se îndreaptă spre locurile de muncă sau își petrec primele ore ale zilei la terasele, restaurantele și cafenelele din oraș.
Anul 2005 a fost un moment nefast în istoria New Orleans, mai bine de 80% din suprafața orașului fiind măturată de apele furiosului uragan Katrina. New Orleans nu a fost distrus, însă Katrina a fost cel mai mare dezastru natural care a lovit vreodată orașele americane. Locuitorii au trăit atunci clipe groaznice și anumite sectoare din oraș mai poartă încă amprenta acelui eveniment nefericit.
New Orleans rămâne unul din dintre cele mai frumoase orașe americane, locul unde fiecare turist în parte se va bucura de o vacanță pe cinste.